Dulci pacate

Statea impasiv, tragand lung din tigara. Nu se stie inca la ce se gandea doar cerul cu tenta rosiatica i se rasfrangea in umbre pe chip. Pe fundal canta o melodie imbietoare ce se prelingea la fel de lasciv ca si ploaia de afara. Vantul ce adia lin ii imprastia mirosul parfumului prin camera.
Ea s-a apropiat gratios in pasi de dans, plimbandu-si degetele pe spatele lui gol, iar el a inchis ochii zambind a placere. L-a sarutat incet pe spate privindu-i pielea cum se infioara. Mainile lui se incordau, s-a intors privind-o plin de dorinta. A sarutat-o incet simtindu-i fiecare suflare. O intoarse privindu-i trupul unduindu-se sub mangaierile lui. Ii dadu bretelele la o parte iar rochia-i cazu fara preget pe gresia rece. Ii saruta gatul coborand usor pe linia coloanei. Il lua in brate, si violent, aproape animalic il lasa sa se infrupte din trupul ei cu iz de pacat, unghiile  ei se inclestau in carne, pasiunea lasa sa se vada stropi de sudoare stralucind intr-o lumina de-acum deja difuza. O ridica pe masa iar paharul de vin cu urme de ruj cazu, spargandu-se in mii de bucatele. Ii cuprinse parul in maini, o simtea in tot "eul" lui, ea isi lasa capul pe spate si amandoi se pierdura in extaz.

Doza de epinefrina isi facu efectul si un ras bizar ii cuprinse pe amandoi.

Sunt si eu om, nu sunt un sfant!

Cred ca fiecare avem in viata noastra un "Mefistofel" ca a lui Faust care ne indeamna sa pacatuim. Cred pana la urma ca fiecare are dreptul de a se descoperi pe sine. Exista un moment in viata in care iti dai seama ca pe langa "omul minunat" ce suntem sau pretindem ca suntem, mai avem o intreaga cutie cu ganduri ascunse de care ne tot ferim si nu le lasam sa iasa la iveala. Oamenii la nastere primesc in mod egal o doza de rautate, una de invidie, una de prefacatorie, pe langa celelalte calitati bune. In timpul vietii fiecare extrapoleaza propriile calitati, unii si le ascund pe cele rele si incearca sa fie cat mai buni, cat mai amabili, cat mai piosi dar te pot vinde si se pot vinde cel mai usor, de dragul unei fapte bune, spun ei. Mai sunt cei ce isi duc la extreme calitatile negative si nu fac decat sa devina urati si dati la o parte de ceilalti. Si mai sunt cei ce cauta un echilibru intre calitati.
Si aici intra "Mefistofelul" fiecaruia in scena, indemnand omul sa faca lucrurile taman pe dos de amorul artei, artei de a trai. Acesta nu lasa oamenii sa functioneze fara masti, da fiecaruia o masca, ca atunci cand sunt sub ea sa poata fi cu adevarat ei. Nu stiu de ce noi oamenii nu putem fi sinceri pe o traiectorie liniara. Ne place atat de mult sa ne ascundem, sa traim o vesnica sceneta. Tinem cu tot dinadinsul sa complicam absolut orice, chiar si cel mai simplu lucru. Si vindem, ne vindem, vindem pe altii pentru a ne salva. Aici bunii samariteni ma vor contrazice. Ha! Suntem niste ipocriti cu totii intr-un punct. Problema e ca nimeni nu se gandeste sa accepte aceste "defecte" pe care eu le numesc tot calitati, pentru ca asta sunt, pe oricine ai intreba e care mai de care, mai bun, mai sincer, doar altii sunt de vina pentru anumite actiuni, dar niciodata ei. Prostii! Noi suntem intotdeauna de vina. Cautam mereu un vinovat, trebuie sa existe in permanenta un vinovat, chiar si cand zicem " ok, stiu ca eu sunt de vina, imi asum in totalitate", pana si atunci in noi cautam de fapt " adevaratul vinovat", care evident nu suntem noi ( am un sentiment de deja vu ca as mai fi scris asta). Astia suntem, ceea ce trebuie invatat e sa tinem sub control toate acestea, echilibrandu-le, nu sa incercam cu disperare a le ascunde, caci ies la suprafata intotdeauna, dar intotdeauna.
Daca ar fi sa ma gandesc ce ma deranjeaza cel mai tare dintre toate "calitatile" ar fi: superficialitatea, ignoranta si rautatea gratuita. Dar traim intr-o societate in care superficialitatea a luat amploare, nu mai exista oameni cu etica. La orice colt cineva se fura si se inseala pe el insusi. Pare trist nu? In schimb, adevarat! Eu nu mai incerc demult sa fiu un om bun, incerc sa fiu doar asa cum imi dicteaza emotia prezentului sa fiu. Nu ma voi mai impotrivi in actiunea unei fapte doar de dragul compromisului sau al menajamentului. Sunt un om al emotiilor si oricat m-as stradui sa fiu altfel stiu ca nu voi reusi.
"Mai bine sa ma iubesc eu pentru ceea ce sunt, decat altii pentru falsa impresie ca sunt altcineva. "

Gara mea

 Asta-i gara mea. Azi ma plimbam prin orasul asta destul de posac, cumva invaluit intr-o nostalgie bizara, azi a fost ziua in care ploaia m-a bucurat din nou si mi-a spalat sufletul, azi am facut numai lucruri bune, azi am zarit locul asta de unde vad toata gara asta pustie. In timp ce cateva claxoane si injurii ale unor soferi mult prea grabiti si stresati, ce ma agasau pentru masina lasata neglijent cam in drum, am incercat sa ii las undeva intr-un decor pierdut, am privit cu adevarat pentru prima data, gara. Am trecut de nenumarate ori prin locul asta. Niciodata nu m-am gandit sa ma opresc sa o vad, sa o privesc.
A fost extraordinar. Am empatizat cu ea. Nu era nimeni pe nici unul dintre peroane. Era doar ea, atat de goala si plouata, obosita de atatia oameni ce i-au calcat pragurile si au luat trenuri diferite, catre alte destinatii. Unii ce au dormit aici pentru ca nu isi aveau un alt loc, pana cand au aparut altii ce i-au gonit si le-a luat locul. Au fost unii ce au venit si si-au petrecut ore pe aici, au stricat cateva banci ale garii, au indoit niscaiva felinare dar ea a stat, rezistand cu stoicism.
Au fost unii ce au folosit-o drept punct de tranzit, au coborat dintr-un tren si au luat un altul fara sa se uite inapoi. Mai sunt unii ce s-au ratacit prin ea si si-au petrecut o vreme, pe scarile ei. Unii ce i-au vorbit, cand aveau probleme, ea i-a ascultat, dar au plecat imediat ce s-au pus pe picioare, altii au scuipat, altii au hulit. Unii au facut curat , altii au avut grija sa faca mizerie. Au fost unii ce si-au declarat dragostea pe peroanele ei, altii ce au plans de despartiri si adio-uri de neinduplecat.
 Mai sunt cei ce vin in fiece zi si lucreaza aici, unii cu drag, prea multi din obligatie, dar pana si ei seara sau la un moment dat se duc la casele lor unde isi trag draperiile, inchid geamurile si usile si se bucura impreuna cu cei dragi.
Gara asta e tot timpul singura, desi prin ea trece o mare de oameni. Si nu stiu de unde are atata curaj sa mai cheme trenuri si sa le lase sa plece cu tot cu calatorii ce ii fac cu mana bucurosi ca pleaca in alte locuri.
Mai sunt unii ce se intorc aici si privesc cu nostalgie amintindu-si de trecut, nu mai sunt nici unii la fel, nici gara nu mai e, azi parca e atat de calma,de lina si de sincera. Azi gara asta in toata melancolia ei, privind-o prin tabloul asta real imi dau seama ca e mai curata ca niciodata si ploaia asta i-a spalat si ultima urma de mizerie ce sta acum sa se prelinga prin colturi.
 Azi a luat pauza gara mea. Azi gara mea se odihnea. Doua, trei trenuri poposeau si ele plictisite fara chef de duca. Se bucurau de ploaie. Stie ca de maine totul va reveni la normal, alti oameni noi sau vechi, aceeasi angajati ce vin din placere sau obligatie, rataciti, oameni fara case temporar, oameni ce isi iau "la revedere", "adio" sau ii spun "bun gasit". Asta face ea, adaposteste. Adaposteste orice alt suflet ce intra si se perinda pe peroanele si bancile ei. Gara asta nu se va inchide prea curand. Gara asta e mult prea trainica si a intalnit prea multe, o va mai face in continuare.
Azi gara asta, a fost cel mai minunat lucru pe care l-as fi putut vedea. Azi ea mi-a trezit un sentiment de pace, liniste si dorinta nestavilita de lupta.

Din seria - "Scrisori"

Am incercat azi, Amintirea mea, intr-un impuls al momentului sa te sterg de tot din viata mea, dar ce conteaza nu? Tu nu esti in haine, mesaje, bilete, degeaba am aruncat tot. Dar nu! Tu te-ai sadit in mine si stai se pare foarte confortabil. Iar eu  ma rog de tine sa pleci si tu, sa te duci de unde oi fi venit, sa ma lasi in singuratate. Sa nu mai stau in starea asta dintre...dintre a vrea sa te uit si sa merg mai departe si de a te pastra vie.

Nu inteleg de ce ma simt ca si cum as fi in fata unui pluton de executie, unde tu, Amintirea mea, stai cu o arma atintita asupra- mi si nu ma lasi sa uit, ma obligi la inselarea sufletului. Nu vreau asta! Nu inteleg de ce te incapatanezi sa tot apari asa din neant, sa tot vii sa te infiripi mieroasa in mine, sa nu ma lasi sa traiesc. De ce noaptea, atunci cand eu inchid tot si imi trag obloanele peste toata existenta, tu insisti sa bati la poarta inimii mele, sa te primesc cu o  durere/placere vinovata langa mine, sa stau cu tine pana in zori, sa iti zic povesti poate, poate vei fi adormit si tu iar atunci sa te leg bine si sa te arunc in marea cu amintiri vechi, caci tu desi esti atat de  frumoasa, esti cea mai dureroasa dintre toate.

Am incercat, crede-ma, sa ma inteleg mai intai pe mine, de ce nu te oblig sa pleci, sa nu mai imi bantui toate gandurile, caci esti in tot din mine si nu dispari, si cu cat mai trece o zi cu atat mai tare vrei sa te adancesti. De ce imi faci asta? In trecut cadeam la intelegere, era normal, venea cineva, pleca, tu iti faceai treaba cateva zile, un timp, dar te potoleai din ce in ce, acum de unde razvratirea asta amintirea mea draga, ce-ti veni sa imi chinui sufletul. Stii uneori, ma intreaba cineva foarte apropiat "De ce nu poti uita? Amintirea asta e cea mai mica dintre toate, cum de te-ai lasat atat de prinsa? Ai fost ani legata si amintirea nu a durut asa." Pai normal ca nu a durut, pentru ca s-a dus pe vai si munti tot ce-a fost odata. Dar acum tu amintirea mea, cand infierarea ta revine in fiecare clipa, imi dau seama doar ca ai declansat o serie de alte amintiri, ascunse de care nu imi dadusem seama. Am descoperit si de ce alte amintiri nu au insistat atat in trecut, sa ramana si de ce m-am simtit mereu eliberata atunci cand se termina.
A fost real, pentru prima data, am fost doar eu si a fost doar pentru mine, caci am pus in timpul scurt toata daruirea si m-am lasat plutind intre fericiri. Cumva imi dau seama ca timpul e mai mult decat relativ, timpul nu iarta, tu amintirea mea, reinvii in fiecare loc, in fiecare gest, in fiecare pagina citita.
Cum sa pot sa ma gandesc ca si alta viitoare amintire ar fi buna si linistita, cand eu ma agat cu tot dinadinsul de tine, amintirea mea frumoasa. Apar sa stii si alte posibile viitoare amintiri, dar ce sa fac cu ele, cand nici una nu zambeste ca tine, nu vorbeste si nu intelege ca tine. Ha! Sa crezi, ca am incercat sa te dau la o parte, sa te uit, mi-am facut strategii cum as putea sa te fac sa ma urasti, sa caut motive sa te urasc, dar nu pot ....Nu pot, nu vreau, nu stiu....Esti boala grea, parca mai greu imi e in fiece zi, sa te port cu mine peste tot, in cafeaua pe care o beau dimineata si tigara ce mi-o aprind, in intalnirile lungi cu cate-o prietena, in incercarea disperata de a nu ma mai gandi, in muzica ce o ascult, in cartile ce le citesc, in oamenii ce ii intalnesc, in toate vorbele mele te regasesc .
"Mi-ai intrat in sange" asa zicea Drumes, in Srisoare de Dragoste, ah cat iubesc cartile, si scrisul, mi-ai rapit identitatea de om. E atat de hilar. Amintirea mea de ce revii in fiecare vis al meu? Nu zici nimic nici in ele, nici nu mi-as dori sa zici. Nu vreau sa ajung sa ma hranesc cu tine. Am cautat din nou, mii de motive sa te urasc, nu am nici unul, nici macar unul, iar cand revii, ma linistesc profund desi e o liniste ce doare mocnit.
Iarta-ma amintire draga ca iti scriu din nou, nu vreau nimic de la tine, dar e atat de greu, e atat de greu incat ma simt captiva in propria-mi inchisoare sufleteasca. Am zis odata ca cine ofera primul e un om finit. Nu as fi crezut ca apuc eu sa fac asta, fara doar si poate asa s-a vrut de Sus sa fie, sa simt poate la randu-mi durerea cuiva care a trecut prin asta.
Neimplinire se numeste tot ceea ce simt eu acum, iar tu amintire cred ca stii mai bine decat mine ca neimplinirea poate fi uneori eterna. Eu urasc eternitatea si mai urasc clipele astea in care ma intreb de ce imi fac asta, de ce ma las tarata de tine intr-un loc fara nume, am usile deschise si totusi nu pot pleca. De ce? Nu, nu te judec si nici nu te condamn, e conditia mea sa stiu ca esti bine. Ah doare asa de mult si totusi nu inteleg. Ar trebui sa treaca, dar cum sa treaca? Cand mi-am invatat sufletul sa elimine rautatile, sa le lase intr-un colt si sa pastreze frumosul. Le mai confunda si el uneori dar de data asta parca s-ar fi jurat ca se tine de cuvant si imi pastreaza frumosul . Atat de viu, incat am impresia ca visele mele se materializeaza. Of...unde mi-e concentrarea asupra altor lucruri? De ce suntem noi oamenii atat de lasi? Stii tu, amintirea mea ca ma invinuiesc in fiecare zi pentru ca m-am aruncat de buna voie intr-un ocean in care nu stiam sa innot? Am incercat sa fug de alte amintiri si am dat de tine, mi-ai fost bun si curat, m-am aventurat fara minte, dar ce? Tu crezi ca inima are minte? Si-apoi te vad in departare, vantul suiera nebun, nu ai cum sa m-auzi, din urma m-ajung alte frustari, alte dureri, o cutie a Pandorei mi-a fost deschisa si mai esti si tu, o amintire. Dar cea mai buna dintre toate, poate si de aia te pastrez atat de aproape, mi-ai fost real, sau imaginativ? Nu stiu, daca eu te-am creat in mintea mea asa cum as fi vrut, pentru ca aveam nevoie de asta sau asa ai fost tu?
Oricum ai fost, amintire mai buna decat tine nu gasesc.
Ce pacat duc cu mine, nu ai sa intelegi, esti doar o amintire. Dar ai adus in viata mea constientizarea, au incercat si altii sa ma faca sa o vad, dar tu, printr-o minune, m-ai trezit. De aia te si apreciez atat, mi-ai aratat fara sa stii, fara sa vrei, unde am gresit. Si la o recenzie a vietii mele de pana acum, datorita tie am descoperit, cea mai mare greseala a vietii mele, realizarea ei m-a aruncat in starea asta. Desigur ai tinut sa fii langa mine, doar ca amintire, iti multumesc. Poate sunt o egoista intr-un final ca nu am reusit, sa stii, sa te-nteleg pe deplin, desi m-am  straduit, am un noian de intrebari, dar ele fac parte din mine, cum faci si tu de altfel, Cum ai putea sa nu faci parte din mine? Vizualizez sufletul cum se reintregeste de fiecare data cand tu amintirea mea, imi zambesti in vise.
As vrea sa te uit sau sa te pastrez? Nu stiu ce ar durea mai tare. Sa nu mai am parte de tine nici macar in noptile lungi, nici in zilele mele fara de soare, sa fiu terna fara tine, atata timp, cu ce-l voi umple? Am nevoie o perioada macar sa te pastrez asa. Desi uneori vreau sa fug, atat de departe incat vocea si mirosul tau sa nu ma mai imbratiseze printre asternuturi. Sa imi fii o amintire buna si cuminte, sa ma ajuti sa pasesc din nou in viata mea, aceasta noua.
Nu stiu daca stii dar am primit o viata noua, pentru ca de cealalta mi-am cam batut joc, sau ea de mine. Nu prea stiu ce sa fac cu viata asta noua. Cineva mi-a zis ca ar trebui sa te las si pe tine in viata aia veche, dar eu as prefera sa te las la granita celor doua, caci nu esti o amintire posaca si nici rea, esti buna si frumoasa, nu vreau sa te las in viata aia cu amintiri vechi si inveninate de vreme. Sa imi stai la hotar, sa stai cu mine pana ma voi hotara sa incep eu noua viata, apoi sa ramai acolo, iti voi lasa o mare de sentimente si o parte din mine, cand voi pasi, sa nu te plictisesti, apoi cand ne-om mai intalni sa fim doi buni prieteni, sa jucam poate o partida de sah in care amandoi sa iesim invingatori.
Amintirea mea, sa ma ierti ca iti sunt atat de sincera, uneori nu as vrea. M-am abtinut, dar nu pot sau nu vreau, trebuie sa impartasesc starile astea caci ma depasesc, eu singura nu le mai pot sustine si ma gandesc ca poate, macar cateva s-or pierde aici in pagina asta. Amintire draga poate vreau doar sa iti multumesc ca mi-ai fost prieten credincios si mi-ai fost alaturi in ganduri, asa cum as fi vrut. Sa iti multumesc ca datorita tie am legat noi prietenii si  am refuzat sa readuc in viata mea prietenii de care uitasem, oameni ce m-au lasat pe mine la alte granite, care la randul lor m-au gasit, dar tu m-ai ajutat sa zic pas, ce rost ar avea sa ma las intoarsa in locuri in care stiu deja ca nu pot fi eu? Eu vreau doar sa trec de granita mea. Tu, amintirea mea, ai si tu vreo amintire uitata prin vreo granita a vietii? Sunt sigura ca ai.

Acum as vrea doar sa nu mai doara cand ma gandesc la tine. Imi pare atat de rau ca se intampla asa, nu as fi crezut ca pot crea din margini de  suflet si sentimente ascunse o amintire atat de vie. Dar amintirea mea, la hotarul ce ne desparte, iti doresc ca tu sa faci atunci cand zici ca faci, sa simti cand simti ca simti, sa te bucuri cand se merita bucurie, sa zambesti cu sufletul, sa iti umpli timpul cu lucruri mai bune si mai frumoase, sa porti cu mandrie zilele tale, sa nu mai daruiesti chiar tot si sa nu mai lasi sufletele sa se insele cand te intalnesc, sa inveti sa stii ce vrei si vei gasi ceea ce vrei. Asta am sa incerc sa fac si eu, in noua viata, daca tot mi s-a oferit privilegiul asta trebuie sa imi dau silinta sa nu mai gresesc asa de mult, asa de des.

Insa azi doar esti amintirea mea, azi nu vreau sa te uit sau sa te urasc, azi nu vreau nici macar sa te sterg din viata mea. Azi imi las sufletul sa se bucure de tine, azi stiu ca intr-o zi nu vei mai durea, intr-o zi vei fi doar "Amintirea mea".

Cerere de repunere in vigoare a sufletului

Catre Destin,

           Subsemnata “Nedefinita”, domiciliata niciunde in lumea/ planeta aceasta, conform Legii privind Dreptul la Iubire, solicit prin prezenta, cat mai curand posibil, de preferabil in perioada Astazi– Era noastra, urmatoarele:

- Sa imi acorzi un minim de credit, sa imi pot lasa sufletul liber

- Sa imi dai cateva clipe de liniste si de echilibru in care sa stiu ca tot tumultul din mine va fi rapit si schimbat pentru totdeauna
- Sa imi accepti uitarea si sa imi redai ceea ce undeva in mine inca doresc

- Sa imi redai increderea, moderata de aceasta data, sa pot primi cu sinceritate

- Sa ma opresti sa ofer si sa imi las paginile citite de orisicine intra navala printre sentimentele astea si-asa cam goale

- Sa imi lasi nerabdarea si dorinta vie ca voi gasi ceea ce caut printre visurile mele

- Sa imi dai putere sa cobor de pe acest piedestal o parte a unui om ce mi-a facut inima praf si sa imi dai credinta ca voi uita si voi putea inchide altarul asta idealist la care ma inchin uneori prea mult, caruia ii acord prea mult timp din zilele mele, din noptile mele nedormite

- Sa fii indulgent si sa imi trimiti si mie somnul linistit sa ma imbratiseze macar in unele nopti, sa nu mai dorm pe fuga de gandurile mele catre ceva ce-a fost

- Sa imi dai privilegiul de a trai in prezent desi nu ma intregeste, as vrea sa ma reintregesc

- Sa imi opresti azi inima cand vrea sa fuga atunci cand simte, cand o ia razna si am impresia ca va iesi din locul ei

- Sa ma eliberezi pentru totdeauna, stiu ca e greu si va mai fi dar da-mi din nou speranta unui viitor

- Ia-mi negura asta din ganduri si rautatea pentru ce va fi

- Sa imi spui ca va fi odata bine si ma voi ridica peste mine intr-un suflet mult mai sincer si curat, dar mai intelept si mai putin inocent
- Sa imi dai o parte goala a unui om, ce-o poate completa pe a mea

- Sa acorzi candva soarelui privilegiul de a ma mangaia dimineata printe draperii grele in timp ce el imi spune soapte de amor la ureche

- Sa trimiti fiori mici, multicolori care sa imi faca pielea sa se ridice ori de cate ori ii simt respiratia fierbinte pe gat
- Sa faci o crescatorie de fluturi haotici in stomacul meu care sa se bucure ori de cate ori e in preajma
- Sa alungi sentimentul de tristete in zilele cand pe cer sunt nori si se aud tunete….cand ploaia da navala in lume si suflete….sa o alunge cu priviri de dor si dorinta intr-o camera calda cu miros de iasomie

- Sa ma lasi de dragul amorului sa il sarut intr-o dimineata cand o sa ii aduc cafeaua aburinda dupa o noapte in care am fost a lui

- Sa ma lasi sa il privesc intr-o seara printr-o lumina difuza care va cadea peste cearsaful care va lasa goliciunea dragostei sa se vada

- Sa ma lasi sa ma gandesc minute in sir in timp ce vom tacea unul langa altul” ce ne spunem oare cand nu ne vorbim?” : poate urlam unul la altul cat de mult ne iubim sau poate ne uram enorm ca nu putem fi mereu unul langa altul, poate ma cearta ca vreau atat de mult sa fiu a lui sau poate ma invidiaza pentru fericirea ce o simt de fiecare data cand e langa mine sau poate doar zambeste de atatea copilarii

- Sa ma lasi sa rad nebuna de nebunia mea cand voi urla “Te iubesc” …intr-un mod bizar si haotic de rapid..

- Sa lasi vantul sa imi adie lin peste corpul acoperit de sarutari

- Sa lasi poate un loc intr-un suflet in care sa intru si sa stau cuminte

- Sa il lasi pe acel El  sa fie muza mea de inspiratie in prozele scrise sub indrumarea dorului neimplinit

- Sa lasi toate gandurile bune si sentimentele sa se adune intr-o noapte ca intr-un roman vechi cu pagini ingalbenite

- Sa nu il lasi sa ma iubeasca o viata sau ani de-a randul dar sa puna toata iubirea acestui timp, adunata asa, intr-o noapte in care sa visez cu ochii deschisi…ca este al meu

- Sa lasi apoi luna sa isi reverse razele peste trupul meu ce se vede printr-o camasa incheiata neglijent, in timp ce imi voi aprinde tigara subtire din care voi trage cu sete iar el imi va cuprinde parul in maini si ma va saruta patimas, muscandu-mi buzele

- Sa il lasi sa imi toarne un pahar de vin in care vor disparea toate gandurile rele, in care sa imi gasesc doar euforia clipei. Un pahar de vin care va stinge toate nelinistile mele si din care de aceasta data voi sorbi de fericire si si implinire

- Sa lasi tot misterul sa pluteasca intre noi… sa pot fi precum un copil entuziasmat sa descopere

- Sa ma lasi sa ii ascult linistea in timp ce imi plimb degetele peste trupul sau ce respira usor langa al meu

- Sa imi oferi pasiunea …sa o lege de a mea… sa se descurce ele doua, nici nu imi pasa

- Sa ne uitam apoi la stele si sa ne alegem una…aproape de luna, sa ne vegheze, sa fie a noastra si sa zambim la ea cand vom imbatrani, pe unde om fi fiecare, gandindu-ne ca am fost candva tineri…si nebuni

- Si atunci cand ma voi intreba din nou de mai exista fericire pe lume…sa inchid ochii zambind …sa imi spun in sinea mea:” fericirea e clipa asta cand tu ai adormit cu capul langa mine”

- Si as mai vrea un singur lucru: sa opresti timpul in loc cand se vor intampla toate astea sa raman cu acest gust dulce de beatitudine….

           Declar pe propria raspundere ca toate cele de mai sus sunt sentimente verificate si verosimile.



Data:                                                                           Multumesc anticipat,

Astazi                                                                          Al tau suflet ratacit,

Alte vise

Prefer singuratatea clipelor animate de amintiri si de dorinta a ce as vrea sa fie in fata unui compromis care nu ar face decat  sa-mi adanceasca golul ....Cum sa te multumesti cu ce ai la indemana dar nu te intregeste? Cum sa inchizi ochii in fata unui ceva ce ar fi putut fi da’ nu ai avut curajul sa afli daca ar fi reusit sa te redefineasca ca om ca suflet, ca intreg...

Nu caut in drumurile mele omul care ar putea sa ma faca sa simt, si nu-l caut fiindca stiu ca facand asta si urmarind rational principii si criterii predefinite , acel el va fi infinit de departe de mine , chiar sub acelasi adapost fiind. Asa ca il las pe el, cel care va putea privi dincolo de barierele pe care le ridic in apararea sufletului meu si asa de prea multe ori jefuit , ravasit si lasat pustiu, sa incerce sa ma smulga din cotidian, sa-mi modifice traiectoria liniara si anosta a cursului dat vietii, sa ma surprinda atunci cand voi avea siguranta ca nu ar pute-o face niciodata,sa ma faca sa rad atunci cand voi fi crezut ca mi-am ingropat zambetul si sa-mi porneasca prin impulsuri nevazute o cu totul alta miscare a inimii animata de un suflet ce odata atins s-a trezit dintr-un somn lung.

Si de-ar reusi sa ma atinga la modul asta as deschide larg ochii si l-as privi rugator sa nu se confunde cu o ploaie calda de vara si m-as lasa miscata in vartejul unui dans pe ritmuri nedefinite pana’ntracolo unde as ajunge sa bat la poarta nebuniei mele asteptand pasul urmator...

O mana intinsa ar fi gata sa atinga stelele si prezenta acelui el mi-ar construi sistematic treapta dupa treapta drumul pana la ele...as putea sa zic ca am ajuns acolo unde nu a mai calcat nimeni si nici nu o va mai face...as pasi in praful tuturor visurilor mele si ridicandu-l in mersul meu l-as transforma in realul lumii noastre...si m-ar fi ridicat deasupra.

Si cat de frumos s-ar vedea viata levitand undeva intre real si ireal , intre noapte si revarsatul zorilor, intre nebunie si ratiune .... si as fi acolo cu efemerul sentiment halucinant al iubirii si as sorbi momentul si as atinge cele mai frumoase coarde ale unei harpe pe care as numi-o  viata .... si sunetele ei m-ar ridica si mai sus ... as primi perechea mea de aripi colorate in culorile curcubeului  si m-as duce in zbor spre norul meu sperand sa nu te pierd pe drum .

Si de’ar fi sa zburam ne-am putea trece cu mandrie numele pe copertile unei carti ce-ar adaposti  mici bucati din sufletele noastre ajunse pe culmile maretiei  de unde ne-ar fi cu neputinta sa mai coboram pe pamantul mizer, calcat de oameni fara fete, fara personalitati definite si mai rau fara suflete care sa-si doreasca sa zboare.

Nu ma voi multumi deci niciodata cu compromisul unui ceva ce mi-ar asigura linistea, mersul sigur si artificial al unei vieti comode  dar care  nu ar putea niciodata sa ma atinga...sa ma miste...sa ma ridice pentru a ma face sa zbor...

Limitele pe care ni le stabilim in viata nu ii tin pe ceilalti la distanta. Ne tin pe tin pe noi inchisi.....asa ca putem stabili limite in care sa ne incadram sau putem trai viata incalcandu-le.

Scrisori - Inceputul

"Draga mea, mai stii tu de cate ori nu m-ai lasat sa fac asa cum mi-as fi dorit, de cate ori ai ras ca un spectator la cea mai proasta tragico-comedie care ar fi putut fi vreodata jucata pe scena unei vieti? Cand uneori am vrut sa las maini sa ma cuprinda dar m-ai tras pe sfoara si m-ai pus sa merg in drumul asta intortocheat? Mai stii cand am vrut sa imi cer iertare si tu ai fost pe faza si m-ai santajat emotional, iar eu am plecat. Mai stii si toate momentele alea bune in care m-ai salvat, cel putin superficial, ai stiut sa faci fata oamenilor ce te-au vrut la pamant. Acum ce ti se intampla oare? Te simt putin cam dezechilibrata, nu ai vrea tu sa revii de acolo de jos, de unde altii te-au facut pres? Nu ai vrea tu sa rasari frumos din nou in viata mea? Hai, te rog, eu te-am iertat pentru datile in care m-ai obligat sa fac ceea ce n-as fi vrut, vreau sa nu mai fi asa incapatanata si sa accepti, acceptarea mea, sa fim tovarase de drum. Nu crezi ca ne-am intelege? Draga mea Mandrie, iti cer iertare ca te-am lasat sa cazi deseori, poate de aia te-ai si razbunat de tot atatea ori. Dar sunt dispusa sa ne intelegem de data asta, azi suntem amandoua mai mature."

***

"Asa ar trebui sa stai in coltul ala! Nu te uita sfioasa la mine, nu ma vei pacali inca odata sa pic in plasa ta. In mrejele tale de nimfa, caci imi torni gand dupa gand si ma golesti clipa de clipa. De ce imi faci tu mie asta? Stai in locul tau acolo linistita, nu mai veni tu in viata mea, decat de-ar fi sa cad dintr-un copac, unul plin cu cirese si sa ma julesc , abia atunci sa revii atunci cand voi rade doar de fericire ca s-a intamplat iar tu vei fi prea mica sa te poti face atat de simtita.Iti voi scrie probabil pe o cutie numele, ca altii sa nu te mai deschida, "Durere", sa te ocoleasca si sa iti mai puna un lacat ca prea te-a luat valul, ce-oi fi avut cu mine? N-ai stii tu ca nu imi doresc sa te stiu in preajma, te-ai jucat cu mine de mult prea multe ori si ai implorat atat de mult sa intre oameni in viata mea, doar asa ca stiai ca cineva mi-i va lua, caci fara ei nu m-ai fi putut acapara, asta e clar, esti cam perfida. Inainte te uram sa stii, destul de mult, acum stiu ca esti o bucatica din mine si fara de tine nu as mai fi fost omul de acum. Intr-un fel iti multumesc ca te-am cunoscut, poate acum imi acorzi gratie un timp si vei fi doar un pic prietena mea, cat mai rar sa vii la ceaiul de la ora cinci, lasa si pe altii, egoisto sa iti ia o vreme locul. Of draga mea Durere, azi vreau ca tu sa ai bunul simt si sa iti iei un timp la revedere, ai te rog macar aceasta decenta."

***

"Nici macar nu ar trebui sa iti vorbesc, revii mereu si nu pleci niciodata, si de ce imi tot deschizi paginile povestii tale in locurile cele mai nepotrivite? Te amuzi? Te amuzi un pic, caci altfel nu am sa pot intelege ce vrei de la mine. Caci tu nu ma lasi noptile sa dorm, tu mi-ai luat pofta de mancare si clipele de liniste, asta faci tu mereu, caci de esti buna sau rea, acelasi lucru faci. Ti-am zis de la inceput sa nu te-ntovarasesti cu surata ta, Durerea. Dar eu in calea voastra cum sa stau un simplu muritor? Macar `nu mai veniti impreuna, veniti pe rand, sau vino tu, numai vino cum te stiam Amintire draga, liniste profunda, invaluita in voal nostalgic, care imi aducea doar zambetul cald. Acum iti stiu partile tale bune si pe alea rele si ca uneori esti putin ametita dupa vreo noapte petrecuta cu Mandria si Durerea dar eu iti zic, ar trebui sa incetezi spre binele tau si al meu iti zic, sa te asociezi cu ele. Te stiam cuminte si ca imi aduci doar veselie. Azi te rog si pe tine, iarta-ma ca am vrut sa te uit de atatea ori, ca te-am blamat, te-am acuzat, te-am blestemat in multe nopti in care apareai si tineai mortis sa imi fi alaturi, ca si acum, dar azi nu prea ma ajuti. Fii tu buna si da-mi ragaz o vreme, caci stii ca te-am acceptat si te-am iertat si eu la randu-mi, desi imi esti de neiertat. "

***

"Pe tine n-am sa te inteleg nici daca as vrea nu as putea. Esti mai rau decat un comediant de pe strazile Parisului. Imi razi in fata, azi imi dai si maine imi iei? Dar cine te forteaza sa faci toate astea, caci eu nu cred ca tu le faci. Cum naiba de esti asa naiva? Nu ai si tu acolo macar un cuvant de zis? Eu sa stii ca imi pierd respectul fata de tine. Stii ca eu uneori cred ca de fapt nu existi, dar existi, numai ca esti putin cam subnutrita. O sa am eu grija de tine, dar va trebui sa juri, sa imi juri loialitate eterna si sa nu mai pleci de langa mine. Dar nu, sa nu ma intelegi gresit, nu ca pana acum sa ma umpli pe mine pana la refuz de incantarile tale si sa uiti de ceilalti, vreau sa dozezi corect de data asta, si sa te imparti la doi, la un doi perfect. Iti voi da o masuratoare sa poti tine evidenta si o balanta in care sa cantaresti. Eu de azi nu te mai las de capul tau. Azi draga Iubire, nu mai esti singura in viata mea, voi fi aici, maestrul tau sa te invat si discipolul tau voi fi tot eu sa imi arati ca existi si ca poti fi buna si impartiala. Azi imi vei jura ca nu ma vei mai lasa nici tu pe mine, sa ofer in zadar, promite ca ma vei certa."

***
In compania unui pian atat de cald ce se lupta neobosit sa acopere haosul de afara, unde ploaia mai are putin si sparge peretii, m-am apucat sa scriu pe rand cate-o scrisoare fiecareia dintre starile mele, poate comunicarea la nivel psihologic si emotional nu a fost destul de clara. Ma gandesc ca au nevoie cumva de o dovada scrisa, ca sa nu se mai poata justifica nici una dintre ele ca eu nu as fi zis, nu as fi cerut. De fapt cred ca cea din urma primeaza. Iubesc fiecare stare a mea si sunt absolut sigura ca si ele pe mine, de asta nici una nu imi da pace.

http://www.youtube.com/watch?v=Dyo4tNwNIvQ