minte nebuna...

Minte nebuna…

“Mi-amintesc de toate acele momente in care m-am contrazis cu tine minte nebuna,stii doar sunt amibitioasa de cele mai multe ori am castigat chiar daca mi-ai deschis ochii dupa, chiar daca imi vrei binele tu minte nu ai putea sa traiesti niciodata sentimentele pe care le traiesc eu , tu nu ai capacitatea sa traiesti emotia unui “te iubesc”, pentru tine e acelasi cuvant anost, tu nu poti sa accepti fericirea nemarginita atunci cand barbatul iubit te ia in brate... tu te gandesti nebuna minte , daca minte , daca nu e sincer , daca vorbele ii sunt in van si daca toate sunt povesti , “barbati ale cuvintelor maestri”… Tu minte nu te mai incapatana sa zici ca tot ce zici e bine , tu cu consecintele tale, tu cu analiza fiecarui lucru marunt… cum as putea altfel sa am atatea amintiri frumoase daca tu minte nebuna nu ma lasi sa imi traiesc linistea frunzelor ce cad lin intr-o seara de toamna tarzie, daca nu ma lasi sa tremur atunci cand la ureche mi se soptesc cuvinte de iubire pe malul marii cand vantul cald aduce mireasma valurilor ce se sparg de stanci, daca nu ma lasi sa zambesc la luna cand e plina si inconjurata de stele , daca nu ma lasi sa cred ca dorintele mi se implinesc atunci cand mi le pun rugatoare privind la cer. Cum altfel minte nebuna sa imi traiesc dragostea ce-o am. Cum as mai putea simti iubirea din ochii lui si fiorul strangerii de mana , invadarea de emotii a imbratisarii de dinainte de culcare si zambetul ce imi produce mii de fluturi imaginari incercand sa evadeze din-auntrul meu. Daca te-as fi ascultat ca atunci in seara aceea pe plaja ... de tipai la mine sa il indepartez sa nu il las sa imi cuprinda mana sa nu il las sa ma stranga in brate, sa nu ii povestesc viata mea... si am incercat din rasputeri sa fie precum zici dar vezi mi-am luat si eu revansa de cateva ori si ti-am aratat ca nu ai intotdeuna dreptate... de ce strigai sa nu-l mai privesc in ochi si sa nu il mai las sa se poarte asa, ca barbatii doar stiu , hm... “ale cuvintelor maestrii”.. da! A facut-o si bine imi pare ca nu ti-am dat ascultare si am plecat de capul meu spunand ... asta e viata si chiar merita simtita inainte de a-mi vedea in oglinda fata brazdata de vreme... Stii daca te ascultam pe tine nu mai aveam ce am avut pana acum... si am iubit si iubesc... am avut liniste si razboaie interioare , am avut iubire si dezamagiri , pasiune, senzualitate si tandrete, am avut si bune si rele dar de te ascultam aveam o viata monotona , calculata dupa principii si asteptari, dupa valori si fara sanse. Stii tu minte nebuna de cate ori nu te-am rugat sa ma salvezi din atatea situatii si tu ce ai facut ? mi-ai intors spatele.. mda asta ti-am facut si eu si acum as vrea sa ne impacam ... pana la urma facem echipa buna... o inima si o minte nebuna...”