ai simtit acordurile de pian cum iti fac rasuflarea sa ti se taie, cum te poarta in vise? ai inchis ochii si ti-ai imaginat vreodata cum te poarta in visul cel mai bun?
imi tresarea inima de fericire si simteam de mult uitati, fluturi cum bat din aripi puternic spargand peretii stomacului... am simtit timpul ce imi era complice in ganduri , partas la iubirea ce imi rascolea sufletul... cu ochii inchisi am ajuns in paradis si visul m-a purtat lin catre dorinta-mi cea mai arzatoare, catre ceea ce nu se impliniste decat prin el, cand vrea el. Am simtit intensitatea visului si imi doream sa raman asa sa nu ma mai fi trezit nicodata. Imaginatia e mai puternica decat orice simt omenesc, e lumea unde totul e creat de mine , unde binele si raul imi sunt sclavi la picioarele-mi desculte, udate de roua cand alerg prin iarba deasa... unde totul se intampla in timpul meu cu totul ireal, totul pana interveni o chitara .... si mi-a produs nesiguranta... interveni destinul , dusman aprig al visului meu... si am intalnit iubirea ce m-a facut sa uit de vise, iubirea ce mi-a aratat pas cu pas realitatea.... hm... realitatea ce ironie a sortii tocmai eu visul... sa intalnesc realitatea si sa fiu profund marcata de ea... am pornit la drum alaturi de ea ... iubirea , promisiuni cate si mai cate .... desarte, minciuni... m-a imbatat parfumul ei... parfum de fericire....nu era defapt mai rau... era parfumul iluziei.... dar nu stiam ...am calatorit mult, ne cunosteam unul pe altul... sau poate deloc.... atatea amintiri in aceasta calatorie.... atatea urcusuri si coborasuri, si eram fericita intr-adevar, pana intr-o zi cand nu mai puteam sa ma avant la fel in calatoriile fara de sens, am cazut si inima mea se facuse bucatele.... intalnisem dezamagirea oamenilor care erau mereu insotiti de masca protectoare.... ce gluma .... prieteni.Cand ajunsesem pe marginea abisului de rautate intalnita, am crezut ca ma va ajuta dar m-a lasat sa cad in gol, si inima mea in bucatele langa mine.... nici inapoi nu s-a uitat .
Am stat tacuta luni intregi privindu-mi inima cum devine incet cenusa.... cum soarele o topea.... si apoi.... am auzit pianul.... ce dulce vis...am inchis ochii, am vazut apropiindu-se ca o lumina.... doua aripi translucide maturau aproape pamantul, s-a aplecat asezandu-se in genunchii sangerii, i-am privit ochii indurerati, mi-a strans bucatelele si mi-a dat inima inapoi.... inima mea statea in palma lui sidefie... am intins si eu mana..... nu am simtit nimic material.... mi-a zambit si i-am raspuns.... fusese singurul care imi redase zambetul dupa luni de chin.... la intrebarea mea .... el mi-a raspuns "ma cheama Speranta"... si am inteles.... el va fi mereu langa mine atunci cand mi-e rau sa bine... si azi cand am simtit pianul intrand ca o furtuna in sufletul meu.... am zarit cine canta la el... ce maini magice il atingeau... era doar Speranta.... de a mai fi ca atunci.... de a nu renunta .... de a gasi drumul spre fericire.... si am simtit din nou de mult uitati ,fluturi ce bateau din aripi spargand peretii stomacului.... si sufletu-mi se lasa purtat... de acorduri de pian....
