Actoriceste

- Bravo! (intra aplaudand ostentativ, exagerat) Cum e azi actrita mea preferata?
- Shhhsshhh....
- Nu ma shhshhh pe mine. Spune-mi, talent innascut, azi nu cumva te-ai depasit pe tine insati? Ai avut vreun examen de dat?
- Daca vrei neaparat sa stii, da! Am avut.
- Si cine e maestrul care evaluaza rezultatele, ma rog?
- Eu.
- Dur...si? Cum a fost? Te simti bine?
- Da, sa stii ca mi-e bine, am inceput cu primul pas, sa dau lucruri pe care nu le mai vreau inapoi, sa ma multumesc doar cu atat.
- Esti ciudata.
- Da, m-am obisnuit cu asta. Nici nu as vrea sa fiu altfel, e bine ca mine.
- Vorbeai candva de fluctuatii comportamentale. Nu mai vorbi, ale tale le depasesc cu lejeritate pe oricare altele.
- Sa nu indraznesti! Eu am fost sincera cu oricine si cand m-a durut am spus, cand m-am bucurat s-a simtit, cand am certat, cand am iertat, cand m-am oprit, cand am continuat, am avut o stare statica, nu m-am jucat. Cand sunt doar eu cu mine in schimb, imi permit absolut orice.
- Oricum esti nemilos de calma azi.
- Da, imi face bine putina yoga a mintii. Mi-am dat seama ca nu pot sa plec de acasa fara masca, ca tot ma certai ieri. Am incercat, am spus ca azi nu o voi mai folosi, ca voi fi exact asa cum simt. Si? M-am trezit facand-o din nou. Inca de la prima ora.
- Asa mincinoasa?
- Nu, nu. Nu intelege aiurea, am fost sincera in tot ceea ce am facut, in general faptele mele sunt pentru ca le simt, dar in ceea ce ma priveste, cand simt un pic ca oamenii se uita ciudat la mine cum ca as avea ceva sau as fi trista, imediat pun mana in sertar si scot masca.
- Dar unii isi dau seama, sa stii.
- Prea putini. Oricum nu conteaza, caci aceia au si ei masca lor, nu vor face ceva de teama de a se demasca. pe ei insisi. Nu isi permit asta.
- Mai oferi mult?
- Atat cat am si de-acum, ofer doar atat cat stiu ca ma pot lipsi, fara sa imi para rau.
- Esti sigura?
- Da caci nu imi pare rau de nimic din ceea ce am oferit in ultimele zile. Invat sa nu mai astept, caci asta a ajutat la decaderea mea, asteptarea, asteptarile.
- Si reusesti?
- Sunt in clasa premergatoare. Poate un fel de gradinita.
- Esti in regula?
- Nu sunt bine, dar sunt linistita.
- Nu stiu daca asta ar trebui sa ma bucure sau sa ma nelinisteasca. Nu prea imi pot da seama exact.
- Acum sunt in propria-mi inchisoare, ma persecut singura. Vreau sa fac o lista. Cu intrebari. As vrea la un moment dat sa imi gasesc si raspunsurile sau poate un fel de scrisoare adresata trecutului meu in care am sa incep sa intreb tot si poate intr-o zi imi va raspunde. Daca nu o va face nu am sa il condamn si am sa il iert ca a fost nesincer, uneori meschin.
- Si de ce mai pui atunci intrebari?
- Ca sa nu le uit. Ca sa stie si el ca ma intreb. Ca sa stie doar ca stiu.
- ....

"Sa nu crezi ca iti scriu tie doar pentru ca nu am cui altcuiva sa ma adresez.De ce nu scriu oamenilor? De ce nu scriu vietii? Nu ii scriu nici macar Destinului caci uneori trage de sfori inaintea mea, nu Sufletului Pereche caci de cate ori nu l-am intalnit, nu Viitorului ca vreau sa-mi lase increderea si speranta in el, nu Iubirii ca este cea mai perfida si inselatoare entitate din univers, nu lui Fat-Frumos ca am crescut mare, prea mare si trist ca sa mai cred in povesti de minciunele, nu norocului ca am observat ca este fustangiu si ca se tine scai mai mult dupa altii, nu zeului care aduce banii, caci aduce si invidia si meschinaria si rautatea, nu celui care te-a tinut la san, nu gurii care ti-a dat sa mananci cu frumosul si delicatete, nu mainilor care te-au creat omeneste din varf de degete si iubire, nu cuvintelor care te-au facut sa zaci acolo unde esti.

Iti scriu tie, draga trecut, si sa nu te astepti sa-ti scriu cuvintele frumoase cu care te obisnuisem. Iti scriu copilareste si de aceea iti poate parea absurd. Am puterea sa te aud si te-as ruga sa-ti retii comentariile tale rautacioase: “La varsta ta, mie mi-ar fi teama de ridicol”... Dar tu m-ai apropiat de varsta, tu m-ai imbatranit, tu mi-ai asezat negurea in priviri si plasa infama de pe inima, tu m-ai maturizat fals si cu toate acestea iata-ma pe mine tot aici, incercand sa-ti arat cum sunt, cum nu eram. 

Iti port ceva pica si sa stii ca nu am uitat tot ce mi-ai promis si ai lasat sa se duca in vant, pe ape si-n pamant. Daca si tu pastrezi ceva amintiri laolalta cu regrete, in viata ta sa nu mai faci raul si altora, sa nu mai arunci cu deznadejde si amagire in stanga si in dreapta. Lasa-i sa te cinsteasca daca le-ai fost drag si bun. Lasa-i sa te blesteme daca le-ai fost urat si trist. Daca i-ai facut sa ii doara si sa-si poarte durerea si in viitor, lasa-i... lasa-i sa te lase in urma ! Sa-i crezi si sa-i crezi cand spun ca nu vor sa-ti dea drumul ca nici ei nu stiu ce spun. Sa nu cumva sa crezi ca eu stau ziua intreaga sa intorc filele tale si ca fiecare pagina se lasa cu cate o smiorcaitura. Unele fosnaie prea greu si miros tare a frunze putrede de se fac pulbere in soarele rasare. Pe astea, dragule, pastreaza-le pentru tine! Restul imi raman mie chiar daca sunt mult prea putine si inca doare.

Asa cum pot acum, cu bine, cu pareri de rau pentru vremurile in care te confundam cu viitorul, iti scriu. Pentru ca vreau sa imi lipsesti. Azi.,,,, doar astazi, sa imi lipsesti. Se apropie vara. Vine soarele care ma va ucide cu caldura lui. Vin ploile inmiresmate care nu se mai termina si ma arunca in ganduri. 

Am ajuns la capatul puterilor. Sunt printre praful de pe cutia cu amintiri. Dar m-am resemnat. M-am impacat cu mine si m-am iertat. Dar nu pot cu tine. Nu te-am iertat. Tu m-ai pacalit. Te-am luat de bun, te stiam cuminte. Stiam ca nu inseli, nu joci feste, nu pui in cale piedici, nu farami cu usurinta zeci si zeci de visuri. Sa stai deci acolo unde esti, ca stai destul de bine. M-ai ranit si m-ai aruncat in groapa cu lei intr-un etern si fara de sfarsit prezent. Ma tin de un fir de iarba. M-ai dezgolit si ai lasat, fara pudoare, sa ma vada o lume-ntreaga. Si imi e rusine sa fiu nefericita printre atatia fericiti, sa umblu fara de ochi printre oameni care ma vad bine. Unde te dusesei tu, trecut nebun, pe atunci prezent naucitor?Cateodata mi se face frig de viata si dor de moarte si tristete amaruie de bratele tale lungi, de ochii tai ca noaptea.Mincinosule!  Mai stii tu ochii adanci pe care mi-i dadusei ca sa-i cred? Mai stii tu sufletul acela care facea sa se umple pana la refuz al meu? Cat m-ai lasat sa ma insel, crezand? Ce alt motiv ascuns a mai fost cand totul s-a dus si nu m-ai lasat sa il aflu? Stiu ca asa a fost. Degeaba te-ai mai ascunde acum, caci nu te inteleg dragul meu trecut de ce mi-ai dat totul si mi le-ai suflat razand perfid. M-ai lasat sa ma cred fericita, ma simt tradata. De ce? Mai tii minte? Eu da si nu, insa acum, tu, trecutul meu, nu vreau sa imi pari mai mult decat un vis. Doar o crampeie subreda de viata.

Trebuie sa imi iau ramas bun, trecutule! Sa revii cand infierarea ta nu o sa mai ma doara. Astazi, mai mult si mai de bine nu am putut sa-ti spun."

- Ii vei mai scrie nu-i asa?

- Probabil.

- Este iar ora noastra.

- Am vazut, nu ma mai obosesc, m-am resemnat cu noaptea. E doar un sfestnic bun.

- Ne uitam la stele? Le numaram?

- Da, la nesfarsit.