"- Copilas, ce faci?
- Ma uit la lume.
- Unde?
- Acolo unde e fericirea. Soarele straluceste, copiii rad, cerul se oglindeste in lac, iarba e atat de verde cum nu am mai vazut-o vreodata. Iar eu stau trantita in iarba cu bicicleta langa mine si fac poze.
- Tu nu stii sa raspunzi scurt. Gandesti prea mult. Ce mai vezi?
- Hm...vad cainii cum se joaca si vanzatorul de inghetata imparte bucurie la cornet copilasilor. Tu stii ca atunci cand esti copil nu iti trebuie nimic ca sa poti fi fericit. Totul pentru tine inseamna fericire. Nu vrei sa dormi iar cand dormi te trezesti devreme ca esti nerabdator sa iti traiesti fericirea. Nu trebuie sa dai explicatii clare pentru starile si faptele tale. Vad batranei fericiti, tinandu-se de mana, vad lumina multa si adolescenti mult prea galagiosi de care mi-e drag. Pozez ca sa tin minte ziua asta minunata.
- Ma pozezi si pe mine? Sa ma tii minte?
- Te voi poza cand te vad, desi te tin minte mereu.
- Acum vreau sa ma pozezi. O faci te rog pentru mine.
- Unde esti? Vin sa te pozez.
- Uita-te mai bine la oameni.

Il vad pe banca, eu tac si zambesc, stia unde sunt, nu a uitat, isi da seama ca l-am vazut si se intoarce facandu-mi cu mana. Omul asta e extraordinar. Stie absolut tot. Si chiar il pozez, oamenii extraordinari merita sa fie captati intr-o poza cu zambet. Se ridica si vine langa mine. Se tranteste pe iarba si priveste cerul.

- Ce faci aici?
- Stiam ca aici vei fi caci acasa nu credeam ca stai pe o vreme ca asta.
- Puteam sa fiu in oras.
- Ai fost aseara. Azi te relaxezi si scrii, asta esti.
- Unde ai lasat-o ?
- La aeroport. Se intoarce saptamana viitoare. Copilas o saptamana nu scapi de mine. Voi fi umbra ta. Cat stam aici?
- Pana ne plictisim.
- Esti linistita azi. Imi place. Ti-a prins bine seara trecuta nu?
- Da.
- Stii, paradoxal e faptul ca poti fi atat de romantica si visatoare, incurabila. In acelasi timp te poti distra pana dimineata de zici ca se dezlantuie fiara din tine. De asta...
- Hai nu ma supara.
- Citesti ganduri?
- Am mai fost intrebata. Sper ca nu.
- Tu doar simti, ai si tu o calitate.
- Nu stiu daca sa mai privesc asta ca pe o calitate.
- Este. Ce faci de maine?
- Traiesc.
- Copilas, ajungi la vorba mea?
- Cam asa ceva. Problema e ca nu stiu cum sa o fac.
- Normal ca nu stii. Abia acum vei invata cum e sa traiesti pentru tine. Trebuia sa se intample si asta.
- Probabil.
- Hai ca reusesti tu. Apoi vei gasi tu linistea undeva. Daca pe a mea nu o vrei, hoato.
- Tu trebuie sa fii fericit cu viata ta, ai deja una si chiar frumoasa.
- Problema ta. Sa vezi oamenii fericiti. Hai sa mergem la piata sa iti cumpar un kg doua de egoism. Nu se mai poate asa.
- Esti rau.

Am stat asa de vorba cateva ore bune pana cand incepusem sa tremur de frig.

- Hai copilas, te duc acasa?
- Da.
- Te iau la mine? Doar te tin in brate.
- Nu. Vreau la mine.
- Nu stiu ce sa zic de decalogul asta al tau. Ai invatat sa zici nu. Bine nu conteaza ca mie mi-ai zis mereu. Zici ca ma vrei fericit, mincinoaso, daca vroiai asta nu eram acum cel mai bun prieten al tau, caruia sa ii impartasesti durerea. Te faceam fericita mereu.
- Iar eu pe tine sa suferi. Deci nu era bine.
- Asa e. Am inteles ca alta varianta nu mi-ai dat.
- Noapte buna. Ai grija pe unde te mai duci.
- Noapte buna copilas."


Am urcat in casa. Aceeasi camera, acelasi tavan, doar eu nu mai sunt aceeasi.

- Hei. Ce faci?
- Ai revenit. Credeam ca m-ai lasat. Ne-am cam certat in ultima vreme.
- Cum sa te las? Nu! Doar te-am lasat sa vad cum te descurci. Sa fiu sincer sunt mandru de tine.
- Cred ca e de bine.
- Chiar e. Mai putin actul asta egoist.
- E prietenul meu.
- Stiu si te iubeste enorm. Dar sper sa nu isi sadeasca iar speranta.
- Nu o va face. Stie mai bine decat oricine ca nu pot simti decat marea asta de iubire de frate.
- Mda, e destul de trist.
- Mai trist nu se poate.
- Ma bucur ca te recuperezi si treaba cu viata noua, o vom descoperi noi cumva.
- Sunt convinsa.
- Ce crezi?
- E ora noastra?
- Da.
- Cred ca mai sunt inca niste stele de serviciu.
- Ai chef sa numeri?
- Deja am inceput.