- Buna straine, nici nu stii cat ma bucur ca ai revenit.
- Nu am plecat vreodata. Cum esti?
- Cum sunt? Nu mai vezi? Mai bine nici ca se putea.
- Nu fi ipocrita. Nu cu mine.
- Ipocrita? Eu? Ma faci sa rad.
- Inceteaza! Nu mai face asta. Nu te lasa inveninata. Esti un om bun, nu te lasa atrasa in asta.
- Si spune-mi tu. daca sunt un om bun, la ce ma ajuta? Ce mi-a adus mie toata aceasta bunatate? Nu! De azi inainte reneg aceasta parte buna a mea! Nu o mai vreau!
- Copil dulce, de ce faci asta?
- Ca am descoperit ca si bunatatea face rau. Pentru ca inainte eram sigura ca oamenii rai imi fac rau, era simplu cumva, iar eu trebuie sa fiu puternica si sa trec peste si asta doar pentru ca traiam cu speranta ca voi intalni si oameni buni. Iar acum? Acum sunt total bulversata, oamenii buni nu aduc numai fericire cu ei si asta este mult mai grav si mai periculos, caci lor nu le poti face rau, lor le vrei in continuare binele desi te-au ranit...
- Nu! Nu! Si iarasi nu! Ai inteles gresit. Trebuie sa intelegi si sa ai rabdare. Lucrurile vor sta si bine.
- Cand? Daca nu cumva deranjez iar vreo forta a universului intreband asta, daca nu cumva cer iar prea mult. Cand dracului vor sta bine?
- Nu o lua chiar asa tragic...
- Si spune-mi tu cum altfel ar trebui sa o iau? "Nu o lua tragic..." Stii de ce o iau tragic? Tu stii? Ah! Tu stii cred ca mai bine decat oricine de ce o iau asa...Lasa-ma te rog, lasa-ma sa imi plang durerea asta in mine, caci cele 10 lacrimi de care am avut parte nu prea m-au ajutat. Si ele m-au parasit...
- Of! Copilule...te rog, uite in genunchi ma pun, te implor, fii buna si vei vedea numai lucruri bune, ai mai trecut odata prin asta, stii ca intr-o zi va fi bine...Vorbeste cu Dumnezeu.
- Am vorbit. Si l-am intrebat si eu : Doamne de ce mi-ai deschis poarta raiului sa imi arati ca exista iar apoi mi-o trantesti in nas? Si el? Ce crezi? Mi-a raspuns? Nu! Nici macar nu m-a privit, nici macar mana Lui calda peste parul meu nu am mai simtit-o.
- Nu il mania pe Dumnezeu! Nu esti in pozitie.
- Hm...Nu stiu, nu mai stiu nimic, stiu doar ca vreau sa se termine...
- O sa se termine, ai incredere, nu iti pierde credinta, stiu ca e greu, dar ce vei face daca te vei inrai, vei suferi si mai tare in tine si vei suferi acum mai mult, caci vei suferi si pentru rautatile tale. Poti suporta asta?
- Oh, crede-ma acum am impresia ca pot suporta absolut orice. Stii, cand eram mica cineva mi-a spus : " Ai grija! Dumnezeu ti-a dat un suflet. El nu e nemarginit, el poate indura, suferi, mai mult decat iti poti imagina, poate plange si se va face in mii de bucatele iar apoi se va reintregi iar si iar, dar el nu este nemarginit...are cea mai mare slabiciune, oamenii il pot fura, se lasa furat, nu are taria de a se impune caci el e bun, crede in oameni, iar ei intra acolo in imparatia lui unde sunt primiti uneori mult prea usor, uneori mult prea greu si cand pleaca, isi iau tributul nemeritat si pleaca cu o bucatica din el si marea de oameni care se perinda prin aceasta imparti e posibil ca la un moment dat sa tot ia din el si sa ramana gol...vid...atunci e greu sa mai refaci ce odata a fost natural, pur, e aproape imposibil sa mai ai aceeasi docilitate si aceleasi ganduri bune, cate au fost odata in aceasta imparatie. Deci ai grija de sufletul tau, copil dulce" asa imi spunea ea odata...cu ochii ei de femeie care parea ca stie orice pe lumea asta...poate simtea cumva tot acest drum al meu...De ce nu am ascultat-o?
- Hei! Nu e vremea de regrete. Nu te autodistruge, sufletul tau inca are o imparatie bogata, poate mult prea bogata...Trebuie sa inveti sa pui strajeri la porti, sa nu mai lasi pe nimeni de azi inainte sa intre acolo fara invitatie ai inteles?
- Hahahaha! Si cum ma rog propui sa fac asta? Stai tu de paza?
- Nu. Tu vei sta de paza, tu vei invata odata asta. Nu te mai las sa te chinui. Gata!
- Stii ce? Tu care dai sfaturile astea asa complexe si usor de facut, de ce nu imi dai si planul dupa care pot face toate astea?
- Nu as putea, totul depinde numai de tine.
- Si atunci la ce naiba vii aici? Ce dracu vrei? Sa ma innebunesti de tot? Du-te pentru totdeauna, lasa-ma in pace!
- Daca asta vei vrea, pot pleca, daca si asta iti face rau voi pleca, dar va fi pentru totdeauna.
- Da! Pleaca las ordinar ce esti! Lasa-ma sa mor in mine, nu te mai vreau! Du-te si tu nenorocitule cum s-au dus si altii si nu mai veni, m-am saturat sa am si sa pierd, pleaca de buna voie, lasa-ma si tu!
- Esti atat de prostanaca! Cum crezi ca as pleca de langa tine? Cum sa te las asa? Esti parte din mine, sufar, plang si rad odata cu tine. Voi fi mereu aici fie ca iti place, fie ca nu.
- Ia-ma in brate doar...lasa-ma sa rup in fasii sufletul asta oropsit si sentimentele nenorocite pe care le am...ajuta-ma sa plang, te rog ajuta-ma sa plang.
- Te ajut sa fii iar tu, un copil nebun cu chef de viata incomesurat. Vreau sa te vad zambind din suflet, de fericire, caci si acum zambesti din suflet dar tot amarul pe care il vad in acest zambet, ma doare si ma infricoseaza caci in el parca e ura si rautate pe care nu am mai vazut-o si durere mult prea multa, ma infioara pana in ultima vertebra ...vreau sa iau eu ura ta, promit ca am sa ii urasc pe acesti oameni cu o ura cum nu a mai fost alta si voi fi rau si de neduplecat dar te rog, tu revin-o, te rog...
- Cum sa revin? Pentru ce? A fost o vreme cand credeam posibil, o vreme cand nu mai credeam si iar am crezut apoi, iar acum urasc orice gand si impuls care m-a facut sa trec peste si sa accept. Ma urasc pe mine pentru asta.
- Nu, nu! Hai ca iti povestesc ceva, vin-o aici copil nebun: " Au fost odata trei frati care locuiau pe un taram unde moartea isi lua tributul la fiecare pas, prin unitatea lor au reusit sa pacaleasca moartea si au fost singurii care s-au salvat. Pentru asta moartea s-a hotarat sa le indeplineasca cate o dorinta. Primul si-a dorit sa aiba o bagheta magica cu care sa poate face absolut orice in lumea asta si a primit ceea ce si-a dorit, numai ca intr-o noapte a uitat-o langa pat si oamenii din invidie au venit sa o fure si i-au taiat capul, asa moartea l-a luat pe primul frate. Al doilea si-a dorit o piatra magica cu care sa poate readuce mortii. Asa a readus-o pe femeia pe care trebuia sa o ia de sotie si a murit inainte de asta. Numai ca l-a un moment dat si-a dat seama ca nu poate avea o familie cu ea iar ea era nefericita ca o luase de acolo de unde se dusese, dandu-si seama ca nu poate fi fericit, s-a spanzurat. Asa moartea l-a luat pe cel de-al doilea frate. Al treilea si-a dorit o pelerina care sa il faca invizibil sa se poata ascunde de moarte, numai ca dupa ce ani de zile se ascunse de moarte, cand era atat de batran incat stia ca nu mai are putere sa se ascunda, si-a daruit pelerina fiului sau si moartea a venit iar ei au plecat impreuna ca doi vechi prieteni." asadar oricat ai incerca sa ai puteri sau sa te ascunzi, tot acolo ajungi, condus de altii sau de buna voie. Ceea ce e important e cum traiesti pana ajungi acolo. De ce ai vrea sa traiesti in suferinta?
- Nu vreau asta. De ce crezi ca vreau eu asta?
- Pentru ca te tot adancesti in starea asta, tot cazi.
- Ma crezi ca nu stiu cum sa fac sa imi treaca. Parca as fi in coma, o coma a sufletului.
- De astazi te schimbi, de astazi esti frumoasa cand razi, de astazi oamenii nu iti mai fac rau, de astazi vei primi doar lucrurile bune in viata ta, de astazi...
- De astazi nu voi avea mila, de astazi voi calca peste cadavre, de astazi am ucis ultimul sentiment de bunatate, de astazi mi-am alungat docilitatea, de astazi uit copilul din mine, de astazi il inchid in carcera undeva in adanc, de astazi am surzit la scancetul de durere care arde ca o valvataie in mine, de astazi ingrop in morminte ferecate idealurile si visele, de astazi nu voi mai fi eu!
- Esti imposibila! Nu pot sa cred cata incapatanare prosteasca! Cum sa iti explic, cum sa iti spun? Invata! Mai si pierzi uneori! Obisnuieste-te cu asta! Intelegi?
- Nu! Nu inteleg! Pur si simplu nu inteleg!
- Nu vrei in incapatanarea absurda pe care o ai. Aia faci, te minti singura. Minte-te singura. Traieste asa cum vrei. Nu pot lupta cu tine. Nu stiu cum sa lupt cu tine. Dar ai nevoie disperata de mine. Nu te pot lasa, nu vreau sa te las.
- De ce? De ce nu pleci si tu? Oare nu asta fac toti oamenii buni din viata mea? Pleaca toti, rand pe rand la un moment dat, cum ziceai si tu, ca vor asta sau pur si simplu ca nu depinde de ei. Poate nu am fost destul de buna pentru nici unul dintre ei. Poate s-au saturat la un moment dat sa ma suporte. Nici unul din cazuri nu ma ajuta.
- Vei intelege intr-o zi. Ca toate astea te ajuta, au ajutat pana acum la crearea omului ce esti si de acum vor ajuta la omul ce vei fi, te rog din nou, te implor, tot in genunchi, iarta! te rog, iarta lumea ce te-a facut candva sa suferi caci si ei sunt oameni si au suferit la randul lor, iarta-te ca i-ai facut pe altii sa sufere asa cum stii ca ai suferit si tu la randul tau, iarta ca ei nu au stiut sa primeasca, iarta ca tu nu ai stiut sa dai, ca ei nu au stiut sa dea, ca in unele dati nici tu nu ai primit sau doar te-ai multumit primind, toate astea se intorc rand pe rand, iarta-te ca nu ai observat azi soarele si copilul ce ti-a zambit de dimineata, iarta ca oamenii ti-au intors spatele, caci altfel nu ai fi gasit vreodata puterea din tine, iarta mana ce ti s-a intins si s-a retras cand mai aveai un pic si te ridicai, caci a depus eforturi sa te ajute atunci, si chiar daca ai cazut mai rau decat inainte, oare nu mai stii tu sa bandajezi suflete, nu mai stii tu sa oferi zambete si voie buna, eu nu cred ca ai ucis tot, in ochii tai vad disperarea dar nicidecum rautatea de care imi vorbesti, nu vreau sa te cred!
- In genunchi? Imi spui ca iar ma rogi in genunchi? Si eu? Eu cand am avut dati in care m-am tarat in genunchi rugandu-ma ca lui Dumnezeu sa i se faca mila de mine si sa ma ajute, cand am plans cu lacrimi amare, tot in genunchi, cui i-a pasat? Cand sufletul meu a fost ingenuncheat si persecutat, cui i-a pasat? Cand am dat si am dat si am cerut atat de putin in schimb, cui i-a pasat? Nimanui iti spun eu. Si acum regret si imi pare rau ca faci asta, nu pe tine as vrea sa te vad asa, dar nu pot acum, am rani adanci inca, din trecutul meu mult prea trecut, din trecutul meu mult prea prezent. Sunt doua lumi care in lumina incadescenta se intrepatrund, nu mai vreau sa fiu in nici una dintre ele. Vreau sa uit.
- Sa nu uiti! Sa nu indraznesti! Uitarea e groaznica, vei fi goala, fara sentimente, vei trai tern, vid, de fapt nu vei trai. Oamenii cred toti, prostii de ei, ca trebuie sa uiti trecutul, sa treci peste el, sa nu mai fie, sa il stearga, sa il faca sa dispara. Nu e asa. Trebuie sa iti accepti trecutul, sa il iubesti, caci face parte din tine, iar cand vei putea trai cu el in pace si te vei bucura doar de ceea ce a fost, si vei zambi amuzat de ceea ce n-a fost si cand vei putea vedea toate situatiile in care ai fi putut sa faci lucrurile cu lejeritate altfel si tie in continuare sa nu iti para rau, atunci vei putea avea un prezent fericit. Rani? Cicatrici? Insangerari? Dureri? Coma? Astea trec! Toate trec! Fie ca nu vrei, fie ca o faci de buna voie! Sa intelegi asta.
- Dar tu ma intelegi prin ce trec?
- Dar tu te intelegi?
- ...
- Nu, eram sigur, atunci cine te poate intelege?
- Nu lasa durerea asta sa te rapuna, gaseste omul din tine, nu conteaza cate discutii in contradictoriu vom avea, cati oameni vor mai sari peste barierele tale. Voi fi cu tine, ii vom iubi, ii vom aprecia, ii vom certa, ii vom ierta si apoi o vom lua de la capat.
- Nu stiu, nu mai stiu...
- Te vei vindeca, este doar socul pe care il ai in fata noii deziluzii, nu mai lasa pe nimeni sa iti fie iluzie, iar cand iti vei scrie povestea vietii de acum inainte, nu mai lasa pe nimeni sa tina penita in locul tau, tu esti stapana drumului tau, viselor tale, condu-le tu spre bine asa cum altii le-au condus pana acum aici, in pragul disperarii.
- As vrea atat sa dorm, am obosit...sa lupt cu altii, sa lupt cu mine, ma simt epuizata.
- Si ai dreptate. Esti epuizata. Ai epuizat o etapa a vietii tale. Trebuia sa se intample. Bucura-te. Maine e o zi mult mai frumoasa decat azi, maine e ziua in care nimic nu va mai sta cum sta azi, maine esti o noua tu, nu mai tine foile astea la pieptul tau, da-le drumu, acolo unde ti-e drag sa se raspandeasca in mare, sa le vezi libere spre orizont. Elibereaza-ti sufletul.
- Nu pot, nu vreau acum...acum simt atata durere incat o transform in ura, pentru tot, pentru tot ce se intampla, acum vreau sa fiu rea, ca sa pot depasi, nu stiu exact ce. Poate sa depasesc dezamagirea ca visele uneori trebuie sa ramana la stadiul lor de vise ca sa nu ramai asa, in halul asta, cand iti dai seama ca s-a dus...doar de aia e un vis nu?
- Nu! Visul tau exista si pentru el merita sa fii in continuare om bun, minunat, extraordinar, uimitor...
- Opreste-te te rog, nu rasuci cutitul...Nu mai pot fi om bun, minunat, uimitor, e in zadar orice mi-ai spune acum, te rog opreste-te, lasa-ma sa adorm sentimentul asta din mine caci eu fizic nu pot sa o fac, macar sufletul sa mi se odihneasca din cand in cand caci si el e obosit....
- Adormi in tine, amorteste un pic tot. Te vreau inapoi...te-ai pierdut odata nu mai suport si a doua oara.
- Si mie mi-e dor de mine, de inocenta mea pe care am si uitat-o, de naivitatea mea, sa nu stiu ca pot fi puternica, sa nu stiu ca pot sa trec iar peste....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu