Fericire

- Ce face  frumusica?
- Bine, la birou excelez.
- Beah...Nu stiu cum iti place treaba asta.
- Nici eu. Tu ce faci?
- Hm, pai stii...Te-am sunat ca mi-e dor de tine si am ceva sa iti spun si plus de asta tu indeplinesti vise.
- Eu?! Cand? Pe ale cui? Ale mele in nici un caz.
- In general... Ma gandeam, nu ai vrea sa vezi un apus?
- Normal dar cam greu de dupa betoane.
- Mai tii minte locul al tau? Vreau sa merg acolo.
- O sa mergem intr-o zi si mie mi-e dor, e liniste acolo, auzi greierii si esti departe de claxoane.
- Azi?
- Tu ai innebunit? Mai am 5-6 ore de treaba apoi nu avem cu ce sa mergem.
- Ai uitat? Indeplinesti vise.
- Mda...daca stau sa ma gandesc cred ca stiu cum facem.

Printre randuri de telefoane si mail-uri in timp ce un excel devenea din ce in ce mai colorat, iar eu tremuram de frig sub bataie unui aer conditionat mult prea tafnos, ii trimit mesaj.

- Hei, pe unde esti?
- Copilas uite cu putina treaba.
- Nu te tin mult, vroiam doar sa te intreb ceva.
- Poti sa ma intrebi ce vrei si ma poti tine cat vrei.
- Pai, ce faci diseara?
- Iti povestesc, oricum trebuie sa ne vedem. Cum esti?
- Bine
- Iar? Mincinoaso. Zi-mi ce vroiai sa ma intrebi?
- Nu ai vrea sa vezi un apus?
- Oricand chiar si in miezul zilei dar am treaba la apus.
- Off, e in regula atunci. Fa-ti treaba vorbim cand poti.
- De ce nu te duci tu?
- ....
- Treci pe aici stii ca o poti lua cand ai tu chef, poti sa o si tii daca vrei. Iti las cartela la magazin, trebuie sa plec urgent. Sa te gandesti si la mine.
- Ti-o aduc diseara, suna-ma cand termini.
- Incapatanata esti. Nu scapi de problema asta niciodata? Ne cunoastem de o mie de ani. Cum vrei tu, stiu ca nu o scot la capat oricum.


Plec de la birou si printre niste replici ne la locul lor reusesc sa ma eliberez de lume si ajung sa imi iau cartela catre oaza mea de fericire. Aveam un chef nebun sa conduc, mi-e atat de dor uneori... Ii zic sa coboare si entuziasmata ca un copil care merge in parcul de distractii gesticuleaza si vorbeste intr-una, o aud din cand in cand undeva pe fundalul gandurilor mele.

- Ma tii asa pe picioare ca altadata?
- Da normal, treci aici.
- Vezi cum coboara? E minunat.
- E unul dintre cele mai frumoase locuri pentru mine. Imi spui?
- Nu stiu. Parca nu te simt intr-un moment potrivit.
- Bucuria ta e si a mea, tristetea ta e si a mea.. Stii doar, imi poti spune orice.
- Ma mut cu el.
(am simtit un nod in gat dar pentru ea e un nou inceput, e atat de incantata si parca ii si aud inima cat de tare ii bate, imi imaginez cate emotii si sentimente o cuprind. Cu ceea ce simt eu imi vine sa ii spun "NU! Sa nu o faci! " dar imi dau seama ca ea nu a trecutt prin asta si e atat de frumoasa aceasta fericire pe care nu am sa i-o stric din cauza unei pase ale mele mai proaste.)
- Esti fericita?
- DA! (a pornit din ea de parca o intrebasem daca vrea sa il cunoasca pe Dumnezeu)
- Ma bucur pentru tine, pentru voi, trebuie sa fiti fericiti, sunteti atat de frumosi impreuna, sunteti de fapt unul. Va ador si pe el il urasc ca mi te ia, dar in acelasi timp il ador ca te face sa fii asa implinita.
- Stii,  am vorbit si vrem un copil sau poate doi, sa iasa cu parul meu asa cret si brunet si ochii lui verzi-albastrui, iti dai seama ce copii minunati ar fi? Il iubesc asa mult. Iti dai seama cand ma va cere de sotie?
(a fost pentru prima oara in viata in care fericirea cuiva m-a redus la tacere, nu am stiut ce sa spun, doar am strans-o in brate. Nici nu ii pot spune prea multe, ii vreau fericirea si ma bucur enorm pentru ea, pentru ei, dar sunt cumva mult prea inveninata azi ca sa ii pot da cuvinte cu har)
- Si cand faci pasul? Daca stau sa ma gandesc  bine l-ai facut mai demult doar ca acum e oficial.
- (rade cristalin ca un copil) Cam asa e.
-  Tu ce faci? Arati mai bine.
- Asa e. Sunt mult mai bine, ma bucur doar pentru tine acum.
- Promiti ceva?
- ?
- Ca vei fi tu mereu?
- Sper.
- Hai sa facem ceva azi. Vom tacea amandoua 15-20 min si fiecare se va gandi numai la fericirile si clipele minunate pe care le-a trait pana acum iar apoi vom pleca de aici pline de energie, optimism si suflet.

Nu am reusit sa ma desprind de mine si sa imi comut "unitatea centrala" pe nimic, m-am gandit la momentele mele bune si la momentele rele, oare e bine?

Privesc in departare si vad pasarile cum planeaza lent, oglindindu-se in apa, vad copacii care isi admira frumusetea ca intr-o oglinda, care mai de care mai falnici mai falosi, iar firul asta de iarba e atat de fermecator de verde si cativa maci rasar timizi, cat de gingasi sunt macii. Pufosi, norii se imbratiseaza in ceruri si isi iau la revedere indepartandu-se unii lent altii rapid. Soarele se ascunde intre ei si diafan se mai poate intrezari doar o lumina rosiatica cu iz de dor, vad chiar si luna cum rasare si se apropie catre el, ii vad inflacararea cu care se tot aprinde, dar el dispare. Ce trista iubire, se vad doar cateva minute si totusi ea rasare in fiecare seara sa  il poata vedea iar el mai sta o vreme de dupa nori sa ii surada. O paraseste dar totusi ramane in spatele ei, o sustine, o lumineaza, o priveste, o vegheaza, iar dimineata el rasare si ea se ascunde. E trist sau implinire? Nici nu stiu. Am stat asa o vreme dandu-mi seama ca nu ma mai gandeam la mine sau doar gandeam prin mine. A fost sublim. Apoi m-am uitat la ea, cum se uita in zare si nu isi putea stapani zambetul de pe fata, stiu ca ar fi urlat de fericire si eu nu am putut sa fiu langa ea asa cum s-ar fi cuvenit. Ador fericirea din ochii ei.
Am aprins o tigara si ma uitam asa prin fumul ala greu, timpul nu ne iarta, timpul da si timpul ia intotdeauna. Eram in acelasi loc doua suflete la poli opusi. Ne-am ridicat in liniste intr-o intelegere tacita si am plecat spre masina.

Din momentul in care am urcat magia se risipise, totul revenea cu o repeziciune ametitoare la normal si ea radea plina de energie si entuziasm povestindu-mi in detaliu cum va fi viata ei, casa si gradina si copii. Ce frumos e uneori cand ai vise. Asa m-au vazut candva si pe mine alti oameni? Oare in spatele incurajarilor si zambetelor sincere de altfel, de fapt si ei se temeau intr-un fel pentru mine cum o fac eu acum.

Dupa ce am lasat-o pe ea am mai condus asa in nestire cu o muzica asurzitoare in urechi. A fost a doua oaza de fericire pe seara asta si aveam sa inteleg si de ce.

- Cum a fost copilas?
- Minunat! Mi-am lasat acolo sa se duca in adancuri o parte din mine, apoi am salvat-o ca sa imi poata fi datoare si sa nu ma mai doara.
- Superb, ma bucur ca ai reusit sa te relaxezi.
- Tu ce ai?
- Pai..
- Ai patit ceva? Spune odata!
- Nu, nu, nu am patit, doar ca, stii...
- Stii ca nu suport starea de neliniste. Zi-mi odata!
- Copilas, ti-am zis in mai multe randuri ca ea sta acolo de ceva vreme si eu aici...
- Pleci?
- Cam asa ceva, dar nu de tot, am sa mai vin sa te vad. Copilule, stii ca nu am sa te parasesc.
(nu stiam cum sa reactionez, am simtit imensul gol din mine, dar stiu ca trebuie sa aiba o viata a lui iar momentul asta avea sa vina cat de curand, l-am imbratisat si cu toata forta adunata nu stiu de unde am zambit)
- Ma bucur enorm ca faci asta. A dovedit ca te iubeste mai mult decat oricine pe lumea asta. Te rog sa o faci fericita si sa o lasi din suflet, te rog, ca si ea sa te faca pe tine fericit.
- Dar stii ca nu...
-Nu vreau sa aud! Asa va fi! Asta e probabil primul tau pas cu adevarat important.
- Copilas, voi veni sa te vad, daca tu...
- Hei! Ce-i cu mutra asta? Trebuie sa fii incantat. Arata-mi entuziasmul!
- Mai stau o saptamana, poate doua, ea nu mai vine daca ma duc eu.
- Foarte bine! In sfarsit te-ai maturizat si tu. (avea lacrimi in ochi gata sa izbucneasca dar stia ca nu suport si s-a abtinut, eu mi-am potolit sufletul care mi se sfarama la gandul ca nu va mai fi si ca vor mai fi doar doua saptamani dupa care drumurile noastre se vor desparti)
- Promiti ca vei avea grija de tine? Dar nu ca pana acum. As  vrea, asa, ca si cum ai avea grija de altii, sa ai si de tine sau poate un pic mai mult.
- Crede-ma ca nu mi-as dori nimic mai mult.
- Ne vedem maine?
- Vorbim. Ma duc acasa, sunt obosita.
- Copilas, iarta-ma.
- Tu sa ma ierti din suflet te rog ca nu ai fost fericit din vina mea.

Cred ca oamenii au inceput sa isi urmeze cursul, ma doare enorm sa stiu ca nu va mai fi dar stiu ca va fi fericit. Oare cineva mi-a dorit si mie vreodata fericirea? Dar ce mai conteaza. Doi oameni din viata mea astazi s-au hotarat sa isi inceapa o altfel de viata, in doi cu adevarat. Nu stiu daca asta e de bine sau de rau, ceea ce stiu e ca asta ii face fericiti. Sunt atat de frumoase noile inceputuri, totul e aventura. Ii iubesc enorm si sper ca ei sa isi fi gasit "sufletul ala pereche" care nu pleaca, cum mai ziceam. Credeam ca voi fi trista dupa ce cel mai important prieten mi-a zis ca pleaca, practic, din viata mea. Dar nu pot, ma innunda un sentiment de multumire si liniste profunda.

Inchin licoarea asta a lui Bachus pentru destinul si fericirea lor.