Despre cuvinte

Suna telefonul. Numar privat. O data, de doua, a treia oara raspund.

- De ce raspunzi la telefon?
- Pentru ca a sunat de trei ori.
- Poate era vreun nebun care ti-a aflat numarul.

- Pai chiar e un nebun care mi-a aflat numarul.

- Mi-am adus aminte,mai stii ce vorbeam sambata in club?
- Pot sa uit? Recenzia Filantropica.

- Numai tu puteai porni o discutie ca asta in toiul unei petreceri.

- Ca tie nu ti-a placut. Ne-am duelat in replici.

- Cine a castigat?

- Amandoi.

- Eu te-am sunat sa iti zic doar "Ca esti o persoana minunata."

- Super, multumesc ca mi-ai stricat seara. Acum voi putea sa stau mai departe ca o bufnita care a luat o fiola de algocalmin si o tine sub limba.

- Bufnitele au limba?

- Nu stiu. Nu era aia ideea.

- Eu te sun sa iti zic ceva dragut si tu ma expediezi.

- Of. Iarta-ma, tu nu ai nici o vina.

- Vezi de asta am spus ca esti minunata, esti cand calda cand rece, filozoafa, cinefila, copila si salbatica,un pic dezaxata, dar cu tine se poate vorbi ore in sir fara sa te poti plictisi.

- Hm..si continua...Pot sa te rog ceva?

- Absolut!

- Vrei sa fii bun cu mine si sa nu imi mai faci complimente. Le urasc uneori.

- Si inca o calitate adaugata per cap de nebuna instabila. Esti culmea!

- Nu sunt.

- Si incapatanata.

- Nu.

- Ba da si somnambula.

- Ca sa fii somnambul nu trebuie mai intai sa dormi?

- Ba da. Nimic nu iti scapa?

- Oo... ba daa si inca cum.

- Hai nu fii fraiera. Esti o eroina. Asumati asta si comporta-te ca atare!

- Incerc. Hai pune-te la somn.

- Eroina astalalta a mea mica, iti transmite salutari si ea, moare de dorul tau.

- Si eu de-al ei, aveti grija. Dormiti frumos.

Acum ma intreb,care era probabilitatea ca sa ma sune un prieten care niciodata nu imi spune cuvinte de genul, sa le aleaga tocmai pe astea?

Cand ziceam ca atragem oameni in functie de stari chiar nu minteam.

Mi-am amintit cu tristete azi ca am pierdut o persoana speciala. O persoana pe care eu am considerat-o speciala. Am intalnit-o intamplator, mi-a deschis usa am inceput sa vorbim, apoi intr-o zi am simtit pur si simplu ca trebuie sa ma duc sa ii duc o floare. Nu am stiut ca de fapt sufletul meu ma indruma catre ea sa imi iau "Ramas bun", am stat vreo 2 ore aproape la povesti.

Era trecuta prin viata, culta, firava dar in acelasi timp de-un milion de ori mai optimista si mai zambitoare decat mine si cu un dar innascut de a citi oamenii. Dupa ce am povetit de una, de alta, carti, filozofie, despre oameni, despre viata, m-a oprit din sirul lung de povestiri si m-a intrebat:

" - Esti fericita? In locul in care esti acum, esti fericita?

- Da! Acum, aici cu dumneavoastra sunt mai mult decat fericita, ador oamenii cu care ai ce vorbi, oamenii care insipra, care zambesc, oamenii care apar din senin, ca niste ingeri ca sa imi spuna poate ceva

- Draga mea, invata sa fii fericita chiar daca oamenii acestia nu vor mai fi in viata ta. Dumnezeu are motivele Lui pentru care iti da oamenii si motivele Lui pentru care ti-i ia. Unii sunt sunt trimisi sa intre in viata ta, sa isi indeplineasca doar menirea, ei nu te lasa singura dupa aia, ei doar iti incanta sufletul, acestia sunt oamenii speciali pe care rar ti-e dat sa ii intalnesti. Stii ce inseamna 'coeur frappé par la foudre'?

- Nu.
- Inima lovita de fulger. Expresia se foloseste atunci cand e un fel de dragoste la prima vedere. Asta a fost intre noi, bineinteles nu ma refer la amor.(rade copios) Stiam ca vei reveni. Un lucru iti spun: Lupta! Dar tine minte! Doar daca ai cu cine si pentru cine lupta, altfel te irosesti in van."
Si cuvintele astea au fost ultimele pe care mi le-a spus.
Azi ploua si in drumul meu pe sub teii aproape infloriti, mi-as fi dorit sa fi fost cu mine, sa imi spuna cateva cuvinte.
Atunci m-am descaltat gandindu-ma cat ar fi amuzat-o sa ma vada asa si am alergat prin ploaie, cativa se uitau ciudat la mine, dar m-am simtit cu sufletul impacat, avea dreptate. apoi m-am asezat cu fusta mea alba pe iarba si am stat acolo sa simt ploaia aia rece, nu mi-as fi dorit nicio umbrela care sa imi poate lua asta. M-am bucurat de ploaie si atat.
Langa mine a venit o batrana care s-a asezat cu mare greutate, initial am crezut ca e iar vreo batranica care vine sa ma certe ca am calcat iarba, tinerii din ziua de azi sau mai stiu eu ce altele, dar ea mi-a zis razand:

- Iti place ploaia nu?
- Azi pentru prima oara am simtit-o.
- Stii ma uitam la tine, in timp ce ma duceam pe alee spre casa, si mi-am dat seama ca eu am umbrela si tu nu. Am inchis imediat umbrela cumva rusinata, nu stiu de ce, si am fost atrasa ca un magnet sa vin aici langa tine, sa imi dai un pic din energia ta. Nu ma trata ca pe-o batrana, vreau sa ma simt tanara cateva clipe.
- (i-am zambit si am luat-o de mana) Ce ai facut azi draga mea?
- Draga mea, am fost sa ma plimb si a inceput ploaia.
- Ce frumos sa te plimbi si cand ploua.
- Da asa e. Si sa intalnesti oameni tineri care se pot detasa de banal. Am fost profesoara de franceza candva.
- Stiti ce inseamna 'coeur frappé par la foudre'?
- Dar cum sa nu? Crezi ca asta a fost la mine?
- Probabil.

Ploaia se oprise dar noi am mai stat vreo 20 de minute in care ea mi-a povestit pe scurt viata ei. M-am bucurat ca azi am putut sa ascult. Cred ca daca toate astea mi s-ar fi intamplat acum un an as fi zis ca e nebuna si as fi plecat, oricum nu cred ca as fi alergat prin ploaie sau nicidecum sa o simt.
- Nu ai sa ma mai vezi, de aceea vreau sa iti spun ca fiecare lucru are timpul lui, nimic pe lumea asta nu e mai necrutator decat timpul. Incearca sa te pui bine cu el si sa mergeti in tandem de mana prin viata, nu il ocoli si nici nu il grabi, el trece mai repede decat oricine poate vedea. El vine gol si pleaca gol lasand si mai mult gol in urma lui, daca noi nu stim sa il umplem.
- Frumos! Este numai adevar in aceste cuvinte.

Apoi mi-am dat seama de ceea ce mi-am dorit si asta mi-am atras langa mine. Poate ca nu e tocmai normal ceea ce mi se intampla si faptul ca vorbesc cu tot felul de batranici necunoscute, dar imi sunt dragi si sunt intelepte si pline de experienta, dornice sa impartaseasca. Am avut tendinta sa ii cer un numar de telefon, sa o mai vad, dar mi-am adus aminte de ceea ce spunea cealalta batranica ca unii oameni intra in viata ta doar pentru a-si indeplini menirea, ar fi prea dureros sa ii pastrezi.
Ne-am ridicat, ne-a imbratisat, mi-a multumit, i-am multumit, mi-am multumit. Imi pare rau ca nu am reusit sa le pozez, sa le pastrez intr-un zambet imortalizate in timp.Poate ca nu degeaba au o menire, oamenii acestia raman cumva imortalizati in suflet si in minte.Oricum, a fost ceva mai mult decat extraordinar.

Azi am primit cuvinte.