E dimineata...

E dimineata, a nu stiu cata dimineata, aproximativ a 9364 – a dimineata,
dimineata in care lucrurile nu au mai fost ca inainte,
dimineata in care m-ai tezit,
dimineata in care mi-ai spus “Buna dimineata” si am simtit asta,
dimineata in care m-ai imbratisat,
dimineata in care mi-ai mangaiat parul,
dimineata in care mi-ai facut cafeaua,
dimineata in care am savurat tigara,
dimineata in care am zambit,
dimineata in care mi-ai zambit,
dimineata in care m-ai privit cu drag,
dimineata in care am stiut ca te bucuri ca sunt acolo,
dimineata in care nu ti-as mai fi dat drumul din brate,
dimineata in care cafeaua a fost cum alta nu a mai fost,
dimineata in care am avut numai ganduri bune,
dimineata in care soarele intra navala nu numai in casa ci si in sufletul meu,
dimineata in care m-am simtit sensibila,
dimineata in care m-am simtit protejata,
dimineata in care am stiu ca exista magie,
dimineata in care hainele nu au mai contat caci m-am simtit frumoasa pe interior,
dimineata in care am realizat ca exista oameni speciali,
dimineata in care nu m-am trezit eu cu grijile mele,
dimineata in care tu m-ai privit intr-un fel anume,
dimineata in care mi-ai suras intr-un fel anume,
dimineata in care orice om ar vrea sa se trezeasca,
dimineata pe care o doream,
dimineata pe care o visam,
dimineata in care parul si corpul meu miroseau a tine,
dimineata in care parfumul tau se raspandea prin camera,
dimineata in care m-am intins pe perna ta si a fost cel mai frumos lucru pe care l-am simtit,
dimineata in care mi-am detronat unul dintre principii,
dimineata in care mi-am dat seama ca poti oferi dar si primi,
dimineata in care mi-am dat seama ca TU esti uimitor,
dimineata in care m-am trezit bine dispusa,
dimineata in care totul a fost poezie,
dimineata in care dusul a fost ploaie de vise,
dimineata in care m-am simtit copil,
dimineata in care as fi stat sa ma alinti,
dimineata in care te-as fi alintat,
dimineata in care nu am mai vazut doar tavanul alb,
dimineata in care m-am simtit simpla,
dimineata in care erai imbracat la costum,
dimineata in care erai grabit dar m-ai sarutat cu pasiune,
dimineata in care ai mai fi stat,
dimineata in care am zambit dupa ce usa s-a inchis,
dimineata in care as fi vrut ca timpul sa inghete un timp...

Miroase a primavara cand parul tau e ud
Si ce sublim cand razele se rasfrang peste trupu-ti nud
Ce iz de flori si fericire, cand imi zambesti
Oare asta e frumusetea cand traiesti?

Si am privit o clipa cerul
E atat de simplu, nu as vrea sa risipesc misterul
Caci in camasa-mi alba cand te ridici alene
As vrea sa te pictez sa imi ramai asa o vreme

Iar trupul tau felin, cand il invaluie pe al meu
Ce vis frumos, as vrea sa fie asa mereu
Si uneori stau si ma intreb esti vie sau poveste?
Cum ai intrat in mine, navala, fara veste...

Ti-aprinzi tigara, esti nimfa sau zeita
As sta asa in liniste un timp sa uit de orice mai exista
Prin fumul gri si greu sa te privesc
Si-apoi sa imi dau seama : Femeie, esti tot ce imi doresc.

Indemn la lupta

Nu dor nici luptele pierdute,
nici ranile din piept nu dor,
cum dor acele brate slute
care să lupte nu mai vor.

Cat inima în piept iti canta
ce-nseamna-n lupta-un brat rapus ?
Ce-ti pasa-n colb de-o spada franta
când te ridici cu-n steag, mai sus ?

Infrant nu esti atunci când sangeri,
nici ochii când în lacrimi ti-s.
Adevaratele infrangeri,
sunt renuntarile la vis. (Radu Gyr)

Dezleaga-mi mainile de trecut
Sterge-mi zambetul asta sinistru si mut
Vindeca-mi genunchii goi, cicatrizati
Loviti de timp, de erori magistrale, tiranizati

Desfa din dor cu dor
Aceasta masca de actor
Iarta-mi absenta, ignoranta, pieirea
Ascunde toate relele, imagineaza-mi trairea

Si sa vorbim apoi de timp, de timpul tau, de timpul meu
De timpul nostru, e atat de greu,
Sa picuram in taina noptii o sclipire
Sa fii al meu, sa fiu a ta…ce nemurire…

Lasa-ti zambetul sa alunece lin, pic cu pic sa-mi inunde sufletul. Zavoreste in tine toate tainele visului meu, atinge-mi gandul pierdut cu o sclipire, de azi, de maine. Fii visare si cantec de dor, fii raza zorilor ce frange noaptea din mine...fii cuvant decis si ferm, refa eu-l acesta stingher. Zideste perete de magie intre noi si lume, schiteaza mireasma cu iz de iasomie in drumul vietii mele. Sadeste un nou eden in monotonie si canta-mi surasul unui copil abia nascut. Ilumineaza o calea abia descoperita cu fir de matase pe margini nedefinite. Viseaza cu mine visuri marete, indrazneste un imposibil, posibil in mine....cladeste palate cu printi si printese, intoarce-ma'n basm o vreme, un timp. Destainuie frumosul din propria-mi lume, cu pasnice sclipiri ale trecutului maine. Fii doar o noapte intr-o calduroasa vara, amintire pierduta in ziua de toamna. Pasuieste-ma o ora in lumea-mi boema sa dansez un dans de gratie elenna. Picura-mi stele in priviri, sa simt sclipirea unui moment cum altul n-ar fi. Trezeste-ma captiva in propriul meu vis. Doreste-mi sa plang, lacrimi de roua, de fericire continua, nu o opri. Lasa-mi copilul acesta din mine, sa rada, sa cante, vreau asta ca zestre. Atinge o coarda din harpa aceasta, fii inger sau demon, fii o poveste...

Depravare sociala....

Uman...s-ar spune din vremuri de cand lumea ca am fi niste animale sociale, animale al caror creier s-ar spune ca trebuie sa functioneze la o capacitate mai mare decat restul mamiferelor...dar observ cu stupoare pe zi ce trece ca de fapt suntem atat de similari cu bunele noastre necuvantatoare...nu stiu de ce mai mir oricum e dovedit stiintific ca de la verisoarele noastre primate incoace marimea creierului nu s-a modificat DELOC...ah bine fie, ceea ce ne da gradul de superioritate sunt cei doi lobi frontali ce ne lasa sa gandim si sa percepem harti... oamenii reactioneaza prin violenta, santaj, ipocrizie, furt, scenarii, ascunsi, cu sange rece uneori...aici diferentele, ca animalele reactioneaza pe fata, le enervezi te maraie, le superi, te ataca...nu isi fac un plan marsav ca tu sa poti cadea in nu stiu ce capcana psihologica si sa nu mai stii cum sa iti repari cicatricile dupa...asist la denigrarea societatii pe zi ce trece, neputincios om de rand, cum as putea schimba lumea...mai intai sa ma schimb eu, dar cum poti schimba ceva ce e in natura ta umana...uman, straniu si trist caci uman ar trebui sa aiba o conotatie destul de puternica si fixa pe cand uman in ziua de azi e sa lasi copii fara vina pe strazi, fara viitor, sa lasi batrani ce au muncit o viata sa nu aiba dupa ce bea apa, sa lasi tineri cu facultati si grade inalte in anii de scoala sa munceasca pe cativa lei pentru unii care au castigat bani usor si nu se vor ridica niciodata la gradul lor de inteligenta ...ce e uman in ziua de azi? unde e recunostinta in zilele astea...de ce noi cei umani si cu capacitati nebanuite in ale gandirii nu putem multumi niciodata pentru ceea ce avem, nu suntem niciodata in stare sa constientizam plusurile din viata noastra, de ziua in care ne trezim pentru ca am mai apucat una sa o putem trai, pentru banii pe care ii castigam prin munca noastra, pentru oamenii ce zambesc cand ne vad, pentru ca stim ca suntem iubiti, pentru oamenii carora le zambim, pentru ca avem cui sa intoarcem iubirea, pentru familie caci avem unde sa ne intoarcem in fiecare zi si nu stam singuri intre patru pereti, pentru umarul surorii pe care poti plange uneori, pentru bratele parintilor ca sunt alaturi de noi si niciodata nu vom stii sa ii apreciem la nivelul la care ar merita sa fie apreciati, pentru oamenii pe care ii intalnim, pentru razele soarelui, pentru stelele de pe cer...pentru simplitate....

Draga Domnule "Timp"...as vrea sa vorbim un pic despre cum faci tu lucrurile sa se intample, si sa iti aduc la cunostinta "draga domnule" ca furtul in lumea noastra se pedepseste, iar si iar, de fiecare data cand furi, la nesfarsit....stii..... as vrea sa trimit politia tineretii sa te caute si s te judece....judecatorul cel mai tanar cu putinta, sa te inchida pe viata. Nu! Pentru eternitate sa te inchida, dar sa te inchida in momentele cele mai frumoase, atunci cand realitatea este mult mai frumoasa decat orice vis, sa te inchida cand oamenii sunt  fericiti si se iubesc, sa te inchida cand copiii se joaca, cand batranii se bucura de iubirea nepotilor, sa te inchida intr-o sfera a universului sa nu mai gasesti drumul spre noi. Sa te poti odihni si tu draga domnule, ca poate ai obosit atat amar de timp sa furi de la noi....oare tu nu stii ca noi avem doar cativa ani de viata, ca ei nu ne ajung sa facem tot ce ne-am propus, ca nu apucam sa ne indeplinim visurile, ca nu ajungem acasa de sarbatori, ca atunci cand ajungem nu ne mai putem bucura asa cum trebuie de ele, ca nu mai apucam sa le spunem celor dragi cat de mult ii iubim, ca nu ne mai lasi nici putinul timp in care sa le facem bucurii, ca nu ne lasi sa ne bucuram de fericire, caci vii si derulezi mult prea repede fiecare clipa minunata de care avem parte, de ce esti tu draga "Timp" atat de siret cu noi?....nu te-ai saturat tu sa te urasca lumea....sa fi tu atat de nerecunoscator pentru tot timpul de pana acum, timpul meu, ce ti l-ai insusit....hai gandeste-te putin acum in vremea asta de sarbatoare, te rog, fii mai bun dragul meu "Timp" si te rog macar sa atipesti putin in clipele cand voi fi cu ai mei, in clipele cand voi avea inima plina de fericire, in momentele cand mama face sarmale si prajituri si toata casa miroase a spirit de craciun, cand tata apare in prag rosu in obraji cu zambetul pe buze si ne ia in brate, in clipele cand voi bea o cana de ceai fierbinte in care se vor scalda cateva bucatele de mar cu iz de scortisoara, in compania surorii mele, atunci cand voi ciocni un pahar cu ai mei si ne vom spune la multi ani, te rog atipeste un pic cand le spun cat de mult ii iubesc si cat inseamna pentru mine, opreste-te atunci cand voi simti caldura unei inimi dragi si imbratisarea calda ....bataia cu zapada....opreste-te te rog, impiedica-te putin cand va ninge ca in povesti si eu voi fi acolo tolanita, asteptand mana calda ce o va cuprinde pe a mea....dar pana atunci te rog, adormi putin cand vor canta colindatori, adormi putin cand oamenii sunt mai buni unii cu ceilalti, adormi putin de sarbatori.....