Gara mea

 Asta-i gara mea. Azi ma plimbam prin orasul asta destul de posac, cumva invaluit intr-o nostalgie bizara, azi a fost ziua in care ploaia m-a bucurat din nou si mi-a spalat sufletul, azi am facut numai lucruri bune, azi am zarit locul asta de unde vad toata gara asta pustie. In timp ce cateva claxoane si injurii ale unor soferi mult prea grabiti si stresati, ce ma agasau pentru masina lasata neglijent cam in drum, am incercat sa ii las undeva intr-un decor pierdut, am privit cu adevarat pentru prima data, gara. Am trecut de nenumarate ori prin locul asta. Niciodata nu m-am gandit sa ma opresc sa o vad, sa o privesc.
A fost extraordinar. Am empatizat cu ea. Nu era nimeni pe nici unul dintre peroane. Era doar ea, atat de goala si plouata, obosita de atatia oameni ce i-au calcat pragurile si au luat trenuri diferite, catre alte destinatii. Unii ce au dormit aici pentru ca nu isi aveau un alt loc, pana cand au aparut altii ce i-au gonit si le-a luat locul. Au fost unii ce au venit si si-au petrecut ore pe aici, au stricat cateva banci ale garii, au indoit niscaiva felinare dar ea a stat, rezistand cu stoicism.
Au fost unii ce au folosit-o drept punct de tranzit, au coborat dintr-un tren si au luat un altul fara sa se uite inapoi. Mai sunt unii ce s-au ratacit prin ea si si-au petrecut o vreme, pe scarile ei. Unii ce i-au vorbit, cand aveau probleme, ea i-a ascultat, dar au plecat imediat ce s-au pus pe picioare, altii au scuipat, altii au hulit. Unii au facut curat , altii au avut grija sa faca mizerie. Au fost unii ce si-au declarat dragostea pe peroanele ei, altii ce au plans de despartiri si adio-uri de neinduplecat.
 Mai sunt cei ce vin in fiece zi si lucreaza aici, unii cu drag, prea multi din obligatie, dar pana si ei seara sau la un moment dat se duc la casele lor unde isi trag draperiile, inchid geamurile si usile si se bucura impreuna cu cei dragi.
Gara asta e tot timpul singura, desi prin ea trece o mare de oameni. Si nu stiu de unde are atata curaj sa mai cheme trenuri si sa le lase sa plece cu tot cu calatorii ce ii fac cu mana bucurosi ca pleaca in alte locuri.
Mai sunt unii ce se intorc aici si privesc cu nostalgie amintindu-si de trecut, nu mai sunt nici unii la fel, nici gara nu mai e, azi parca e atat de calma,de lina si de sincera. Azi gara asta in toata melancolia ei, privind-o prin tabloul asta real imi dau seama ca e mai curata ca niciodata si ploaia asta i-a spalat si ultima urma de mizerie ce sta acum sa se prelinga prin colturi.
 Azi a luat pauza gara mea. Azi gara mea se odihnea. Doua, trei trenuri poposeau si ele plictisite fara chef de duca. Se bucurau de ploaie. Stie ca de maine totul va reveni la normal, alti oameni noi sau vechi, aceeasi angajati ce vin din placere sau obligatie, rataciti, oameni fara case temporar, oameni ce isi iau "la revedere", "adio" sau ii spun "bun gasit". Asta face ea, adaposteste. Adaposteste orice alt suflet ce intra si se perinda pe peroanele si bancile ei. Gara asta nu se va inchide prea curand. Gara asta e mult prea trainica si a intalnit prea multe, o va mai face in continuare.
Azi gara asta, a fost cel mai minunat lucru pe care l-as fi putut vedea. Azi ea mi-a trezit un sentiment de pace, liniste si dorinta nestavilita de lupta.