Sunt si eu om, nu sunt un sfant!

Cred ca fiecare avem in viata noastra un "Mefistofel" ca a lui Faust care ne indeamna sa pacatuim. Cred pana la urma ca fiecare are dreptul de a se descoperi pe sine. Exista un moment in viata in care iti dai seama ca pe langa "omul minunat" ce suntem sau pretindem ca suntem, mai avem o intreaga cutie cu ganduri ascunse de care ne tot ferim si nu le lasam sa iasa la iveala. Oamenii la nastere primesc in mod egal o doza de rautate, una de invidie, una de prefacatorie, pe langa celelalte calitati bune. In timpul vietii fiecare extrapoleaza propriile calitati, unii si le ascund pe cele rele si incearca sa fie cat mai buni, cat mai amabili, cat mai piosi dar te pot vinde si se pot vinde cel mai usor, de dragul unei fapte bune, spun ei. Mai sunt cei ce isi duc la extreme calitatile negative si nu fac decat sa devina urati si dati la o parte de ceilalti. Si mai sunt cei ce cauta un echilibru intre calitati.
Si aici intra "Mefistofelul" fiecaruia in scena, indemnand omul sa faca lucrurile taman pe dos de amorul artei, artei de a trai. Acesta nu lasa oamenii sa functioneze fara masti, da fiecaruia o masca, ca atunci cand sunt sub ea sa poata fi cu adevarat ei. Nu stiu de ce noi oamenii nu putem fi sinceri pe o traiectorie liniara. Ne place atat de mult sa ne ascundem, sa traim o vesnica sceneta. Tinem cu tot dinadinsul sa complicam absolut orice, chiar si cel mai simplu lucru. Si vindem, ne vindem, vindem pe altii pentru a ne salva. Aici bunii samariteni ma vor contrazice. Ha! Suntem niste ipocriti cu totii intr-un punct. Problema e ca nimeni nu se gandeste sa accepte aceste "defecte" pe care eu le numesc tot calitati, pentru ca asta sunt, pe oricine ai intreba e care mai de care, mai bun, mai sincer, doar altii sunt de vina pentru anumite actiuni, dar niciodata ei. Prostii! Noi suntem intotdeauna de vina. Cautam mereu un vinovat, trebuie sa existe in permanenta un vinovat, chiar si cand zicem " ok, stiu ca eu sunt de vina, imi asum in totalitate", pana si atunci in noi cautam de fapt " adevaratul vinovat", care evident nu suntem noi ( am un sentiment de deja vu ca as mai fi scris asta). Astia suntem, ceea ce trebuie invatat e sa tinem sub control toate acestea, echilibrandu-le, nu sa incercam cu disperare a le ascunde, caci ies la suprafata intotdeauna, dar intotdeauna.
Daca ar fi sa ma gandesc ce ma deranjeaza cel mai tare dintre toate "calitatile" ar fi: superficialitatea, ignoranta si rautatea gratuita. Dar traim intr-o societate in care superficialitatea a luat amploare, nu mai exista oameni cu etica. La orice colt cineva se fura si se inseala pe el insusi. Pare trist nu? In schimb, adevarat! Eu nu mai incerc demult sa fiu un om bun, incerc sa fiu doar asa cum imi dicteaza emotia prezentului sa fiu. Nu ma voi mai impotrivi in actiunea unei fapte doar de dragul compromisului sau al menajamentului. Sunt un om al emotiilor si oricat m-as stradui sa fiu altfel stiu ca nu voi reusi.
"Mai bine sa ma iubesc eu pentru ceea ce sunt, decat altii pentru falsa impresie ca sunt altcineva. "